Echipajele medicale de intervenție de la Botoșani au fost solicitate sâmbătă după amiază într-un orășel din județul Botoșani.
O tânără de numai 27 de ani a fost găsită moartă în casă în localitatea Bobulești a orașului Ștefănești. Familia ei a fost cea care a sunat la 112 și a cerut ajutor după ce fetei i s-a făcut rău.
Până a ajuns ambulanța, tânăra se stinsese deja, iar manevrele de resuscitare ulterioare, s-au dovedit a fi inutile.
Una dintre variantele ar fi că fata a căzut cu o zi înainte din căruță și nu s-ar fi resimțit imediat. Există însă și o alta, cum că i-ar fi făcut rău concubinul său.
Medicii legiști vor efectua necropsia și vor stabili cauzele exacte de producere a decesului, iar ancheta va fi cel mai probabil preluată de un procuror, dacă se constată că există suspiciuni de omor.
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024