Ştiri
FAZA ZILEI: Altercația de la Prefectură a ajuns la Hollywood - Cred că a văzut prea multe filme cu James Bond – VIDEO

Acuzaţii grave la Botoşani între prefectul judeţului şi directorul adjunct al societăţii de salubrizare din oraş. Prefectul susţine că a fost jignit de către director, chiar în biroul de la Prefectură, şi s-a simţit ameninţat.

În plus, ar fi fost apoi urmărit cu maşina. De cealaltă parte, cel acuzat susţine că a fost lovit de prefect şi a depus la rândul său o plângere penală.

 

Reprezentantul Guvernului în teritoriu susţine că totul a pornit de la un loc de parcare rezervat instituţiei, care a fost ocupat cu maşina de către directorul de la salubritate.

 

momentul în care jandarmul i-ar fi spus acestuia că nu are voie să parcheze acolo, directorul ar fi urcat la prefect să îl ia la rost, reproşându-i şi faptul că locurile de parcare sunt pe domeniul public. Prefectul mai susţine că ar fi fost urmărit în trafic şi intimidat, de către acelaşi bărbat.

Dan Şlincu, prefect de Botoşani: “Mi-a reproşat faptul că mă ocup de organizarea parcării, dar şi de faptul că am schimbat un membru în comisia de concurs la care a participat dumnealui în luna decembrie. M-am simţit hărţuit pentru acest lucru şi consider că a făcut-o pentru a mă intimida.”

Prefectul a sesizat şi Autoritatea Teritorială de Ordine Publică pentru a lua măsuri, Consiliul Judeţean Botoşani, dar şi Ministerul de Interne, considerând că este un incident de securitate.

 

De cealaltă parte, cel acuzat se apără şi susţine că, de fapt, el a fost cel agresat. Cât despre urmărirea în trafic, directorul adjunct al societăţii de salubrizare susţine că acuzaţiile nu sunt adevărate.

Cezar Nicuță, director adjunct firma de salubritate: “L-am întrebat, în mod elegant, care este povestea locului de parcare. A început să urle, m-a bruscat şi m-a scos pe uşă afară, oferind tot felul de expresii care nu îi fac cinste. Cred că a văzut prea multe filme cu James Bond.”

Ambii protagonişti au depus plângeri penale la poliţie.

Maria Carp, purtător de cuvat al IPJ Botoşani a relatat pentru Pro tv: ”În cauză au fost întocmite două dosare penale pentru lovire sau alte violențe, cât şi sub aspectul comiterii infracţiunilor de ultraj, violarea sediului profesional şi hărţuire.”

Anchetatorii vor analiza şi filmările făcute de camerele de supraveghere din zonă, pentru a vedea cum au stat de fapt lucrurile.

 

Click AICI şi vezi VIDEO
 

loading...
Scandal monstru în cabinetul prefectului, conflict cu amenințări și urmăriri cu un membru ATOP
Dan Șlincu se simte hărțuit, Nicuță contraatacă: Nu am voie să ies în oraș că circulă prefectul?
S-ar fi dat cel puțin un pumn! Prefectul, reclamat la Poliție pentru lovire și alte violențe: Am înregistrare

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Magazine de la Botoșani AMENDATE de Protecția Consumatorilor cu amenzi de aproape 1.000 de euro
Ploaie de amenzi și avertismente după ce zeci de magazine au fost verificate de comisarii veniți în control de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Botoșani.
Bărbat amendat cu 500 de lei pe strada Bucovina 
Un botoşănean a fost luat la întrebări de poliţişti în cursul zilei de miercuri şi ulterior amendat.
Cine Globe vine cu două avanpremiere INCENDIARE PROGRAMUL săptămânii
Noi proiecţii rulează la Cine Globe în perioada 22– 28 februarie 2019.
FC Botoșani, la un pas de play-off: Antrenorul rămâne realist – Suntem într-o situație delicată - FOTOGALERIE
Jucătorii botoșăneni se pregătesc de probabil cel mai important meci al acestui campionat. FC Botoșani va lupta în acest week-end pentru calificarea în play-off contra echipei Gaz Metan Mediaș.
VENITURILE Primăriei Botoșani „umflate” la București,  orașul stă fără buget într-o situație fără precedent
Legea bugetului de stat urmează să fie promulgată însă întârzierea extrem de mare a adoptării bugetului național are efect negativ asupra unităților teritoriale.
Șefii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență instruiţi de pompierii militari după un moment de reculegere - GALERIE FOTO
Astăzi, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a avut loc convocarea şefilor Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) din județ.
FILTRE cu poliţişti în municipiu: Maşini oprite, cetăţeni legitimaţi, amenzi în magazine
O amplă a acţiune a poliţiştilor botoşăneni a avut loc ieri pe raza municipiului Botoşani.
Un bărbat și-a pierdut mințile și a spart un magazin din cauza sevrajului
Polițiștii dorohoieni au avut de soluționat o spargere a unui magazin făcută de un concitadin.
Un șofer beat s-a izbit cu mașina în gardul unei case, s-a dus acasă și s-a ascuns
Un botoșănean care s-a urcat băut la volan și a provocat un accident rutier a sperat că nu va fi identificat de Poliție.
Trafic infernal pe Calea Națională, un microbuz s-a defectat: Șoferi nervoși, pietoni râzând – GALERIE FOTO
Frecvent la Botoșani se defectează mijloacele de transport în comun. Dacă până acum vedeam blocate în trafic mai multe tramvaie, astăzi, 21 februarie 2019 un microbuz a creat haos în trafic.
Botoşăneanca Raluca Turcan e tranșantă: Șantajul cu majorarea banilor pentru alocații nu va determina PNL să voteze bugetul
Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat, miercuri, că preşedintele Klaus Iohannis va anunţa decizia în privinţa bugetului. 
Botoşănean OMORÂT în bătaie: Poliţiştii şi mascaţii, percheziţii la locuinţele unor suspecţi
Poliţiştii din cadrul IPJ Botoşani au pus  miercuri în executare trei mandate de percheziţie domiciliară, emise de Tribunalul Botoşani, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracţiunii de omor.
Amprentă, poză și CIP obligatoriu – CÂND  ne schimbăm buletinele
Se schimbă cărțile de identitate, în acord cu normele Uniunii Europene. Noile acte vor fi mai mici față de cele actuale și vor conţine un CIP, cu două amprente şi o poză a titularului.
Ministrul Budăi, noi precizări despre alocaţiile copiilor
Ordonanţa de urgenţă privind majorarea alocaţiilor copiilor a fost adoptată marţi de Guvern însă pentru a putea plăti sumele este nevoie ca preşedintele României să promulge Legea bugetului de stat, afirmă ministrul Muncii, Marius Budăi.
Ore de pregătire GRATUITE pentru liceenii de la Botoşani
Cadrele didactice de la o universitate din Suceava oferă consultaţii gratuite pentru elevii de liceu.
POVESTEA tulburătoare a unei botoşănence, fără un rinichi, care lucrează voluntar la SMURD - FOTO
O femeie din Botoşani, care şi-a donat un rinichi fiicei ei, este unul dintre cei mai activi voluntari pe echipajele SMURD din Botoşani.
Comunicat PSD: Și Agricultura are nevoie de Buget promulgat
Săptămâna trecută, Parlamentului României a aprobat după ample dezbateri, proiectul de buget al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, anexă aprobată de comisiile de specialitate cu două din cele șapte amendamente propuse.
UNDE se află acum motănelul care a fost blocat în fostul bar: 'Portocala' e în grija noastră - FOTOGALERIE
Patrupedul care timp de două zile a fost blocat în fostul bar Boema a fost eliberat marți seară de proprietarul spațiului.
PERICOL pentru cei mici: Jucărie pentru bebeluşi RETRASĂ de la vânzare de un cunoscut hipermarket 
Un celebru lanţ de hipermarketuri anunţă că retrage de la vânzare o jucărie pentru bebeluşi, întrucât poate fi un pericol pentru cei mici. 
kalapod.net%20
Veste de la APIA pentru toţi fermierii de la Botoşani
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Judetean Botoșani informează că a demarat Campania de informare a fermierilor privind depunerea Cererii Unice de Plată în anul 2019, conform tabelului:
Probabil e meciul Macaleti contra Federovici (Alexandrescu).
18 ianuarie 2019, 15:24
Ambii au procedat ca la gradinita, bine ca nu s-au scuipat reciproc
18 ianuarie 2019, 10:18
Dacă prefectul s-a preocupat sa vadă cine ia ocupat locul de parcare, a mai schimbat și reprezentanți intr-o comisie de concurs așa cum rezulta din cele declarate, cred ca trebuie sa-și dea de îndată demisia pt ca este depășit de situație.
18 ianuarie 2019, 10:12
se impune demisia prefectului pentru modul cum a procedat, pe timpul celorlalti prefecti nu se proceda ca la targul de masini
18 ianuarie 2019, 10:02
missgrey.ro
StarShinerS.ro
Sondaj
Ce fel de transport public vă doriți în municipiul Botoșani?
Cu tramvaie noi
Cu autobuze electrice
Cu microbuze
O combinație între primele trei variante
Declaraţia zilei
„Eu vreau să spun că este foarte trist ce facem astăzi aici. Nu ne mai încap morții. Și discutăm despre faptul că trebuie să distrugem niște morminte, în condițiile în care avem hectare întregi de vreo patru ani de zile. De ...
StarShinerS.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7559 lei
USD
Dolarul SUA
4.1941 lei
CHF
Francul elveţian
4.1867 lei
GBP
Lira sterlină
5.4795 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7885 lei
XAU
Gramul de aur
180.0916 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2450 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4983 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9815 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1792 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1853 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6374 lei
Vremea
astăzi
Botosani
3 o C
Dorohoi
3 o C
Bucecea
3 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
3 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.