În precampanie electorală, singurul partid care și-a montat bannere electorale în municipiul Botoșani este Alianța Democraților Liberali (ALDE).
Cu candidat la Primăria Botoșani care tocmai s-a retras din cursă.
Vicepreședintele ALDE, Florin Țurcanu a declarat că nu va da bannerele jos mai ales că apar persoane active încă în partid.
„Noi nu o să putem da bannerele jos, el dacă are ceva de făcut, să se urce sus, să scoată fața lui de acolo și să pună mincinos. Ca să nu facem noi gestul acesta, că nu avem prea mult timp”,
Florin Țurcanu
Și a încheiat în același ton ironic, cu un mesaj pentru Lucian Borfotină: „Îl felicit pentru decizia luată, și-a dat diploma de adevărat politician. Eu nu am crezut, am avut mulți colegi care m-au avertizat în privința lui, dar eu nu am crezut”.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Atenție la mesajele primite de Paște: Soluții pentru combaterea „felicitărilor capcană”
Diana Arici
May 03, 2024
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024