Mesaj important pentru fermierii botoşăneni de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Centrul Județean Botoșani desfășoară în aceste zile controlul administrativ preliminar al cererilor unice de plată depuse de fermieri în Campania 2019.
Rezultatele verificărilor preliminare încrucişate au fost notificate fermierilor de către APIA până la data limită de 10 iunie 2019, iar fermierii în cauză trebuie să se prezinte pentru a face modificări în cererea unică până la data limită de 19 iunie 2019. Astfel, fermierii au posibilitatea să-și modifice cererea în IPA on-line fără să fie penalizați, dacă se prezintă la APIA în acest termen.
Nu se acordă plăţi niciunuia dintre solicitanţi, în cazurile în care se constată că aceeași suprafață de teren sau aceleași animale fac obiectul cererilor a doi sau mai mulţi solicitanţi. În această situație, dacă fermierii nu rezolvă suprapunerile, suprafețele de teren sau animalele supradeclarate nu sunt eligibile la plată în anul curent de cerere, cu excepția cazurilor în care litigiul este soluționat în instanța judecătorească.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024