O amplă acţiune a poliţiştilor a avut loc pe toată raza judeţului Botoşani.
Poliţiştii au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea traficului, a prelucrării şi a comerţului ilicit cu ţigarete, produse din tutun, alcool şi alte produse accizabile şi contrafăcute.
Astfel, în perioada 10-18 mai 2017, pe raza judeţului, s-au desfăşurat 230 de acţiuni şi controale în pieţe, târguri, oboare, la unităţi comerciale şi au fost instituite filtre rutiere pe rutele de transport, fiind verificate 375 de mijloace auto.
În urma activităților desfăşurate, au fost constatate 63 de infracţiuni, dintre care 21 prevăzute de Codul Vamal, 5 la regimul siguranţei rutiere şi 37 alte genuri de infracţiuni.
În cadrul acţiunilor, au fost aplicate 368 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 265.000 de lei, dintre care 177 la Legea 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 59 la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 107 la O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 25 pentru alte acte normative.
De asemenea, au fost reţinute 3 permise de conducere şi un certificat de înmatriculare.
Totodată, au fost indisponibilizate ori confiscate 24.320 de ţigarete, 81 de litri de alcool şi alte produse, în valoare totală de 975 de lei.
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024