În ultimul timp au apărut fel de fel de zvonuri legate de faptul că fostul președinte al Consiliului Județean s-ar întoarce în politică.
Președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică, a fost întrebat de jurnaliști despre o posibilă revenire a lui Florin Țurcanu în PNL, iar acesta nu a ezitat să clarifice acest subiect.
”Ultima întâlnire cu Florin Țurcanu a avut loc la un moment nefericit din viața dumnealui. (…)Nu, nu au fost nici un fel de discuții. Cu mine nu s-a discutat și din câte știu cu nimeni din partid nu s-a discutat altceva,”
A declarat Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani
De asemenea, Dan Oloeru, primar liberal din județul Botoșani a spus că nu ar fi o problemă dacă s-ar înscrie în partid alți oameni.
”Orice persoană care dorește să adere la partidul nostru să spunem așa este binevenită. Înseamnă un vot în plus, un suflu nou, în plus. Nu am nicio problemă, să vină,”
Dan Oloeru, primar Flămânzi
Aceste declarații au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă organizată de reprezentanții Partidului Național Liberal.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Supărat că a pierdut la păcănele un botoșănean a distrus ușa... Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024