A avut o carieră de 35 de ani în Poliție și ulterior a activat în mediul privat.
A murit la vârsta de 66 de ani. Traian Lichențanu a fost diagnosticat în urmă cu patru ani cu o boală necruțătoare care l-a răpit în cele din urmă dintre cei dragi lui.
Unul dintre foștii săi colegi, Dumitru Zmău care a condus Serviciul Rutier a transmis gândurile sale către familia îndoliată:
„Astăzi, am pierdut un om drag sufletului meu, un coleg, un camarad, un familist cu care m-am însoțit în profesie, timp de 35 de ani. Traian Lichențanu ne-a părăsit pentru todeauna după o luptă de aproape patru ani, cu o boală necruțătoare. A fost un om demn, un polițist care și-a pus toată dăruirea în slujba comunității pe care a apărat-o în lupta cu fărădelegile! Un om al cetății ne părăsește, ne rămâne doar amintirea unui om frumos, un suflet bun, manierat și foarte apreciat de comunitatea pe care a deservit-o, cu politețe și solicitudine. Drum lin spre stele drag coleg și prieten și îți mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat in toată cariera.Dumnezeu sa te ierte!”,
Este mesajul fostului șef al Poliției Rutiere
Dumnezeu să-l ierte!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Puștan fără permis prins la plimbare, neregulă gravă descoperită și la mașină
Oana Sava
Apr 27, 2024
Guvernul a rămas fără bani pentru plata salariilor a TREI categorii de angajați
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Șofer din Botoșani prins de polițiști la volanul unei mașini „fantomă”
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Gata concursul: Medic nou la Spitalul Județean – SPECIALIZAREA
Oana Sava
Apr 27, 2024