Ştiri
Fraudă la bac: Elev de la un colegiu din municipiu ELIMINAT din examen

Respectivul elev nu va mai putea participa la examenul de bacalaureat în următoarele două sesiuni.

La nivelul județului Botoșani 2609 elevi, din 2.758 de elevi înscriși au susținut astăzi, 20 iunie 2022, proba scrisă la limba română din cadrul examenului național de bacalaureat.

 

La centrul de examen de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoșani, 1 elev a fost eliminat pentru fraudă, pierzând astfel, dreptul de a participa la examenul de bacalaureat în următoarele două sesiuni. Elevii au fost instruiți referitor la faptul că sunt interzise în sala de examen telefoanele mobile, căștile audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare care să permită conectarea la internet, iar încălcarea acestor reguli clare este sancționată  foarte aspru.

 

Au absentat la proba de limba și literatura română 39 de elevi. Dintre elevii înscriși la bacalaureat, 200 de candidați sunt absolvenți din serii anterioare, în timp ce 2558 sunt absolvenți ai anului școlar 2021-2022.

 

In zilele următoare, în data de 21 iunie 2022 elevii vor susține proba scrisă obligatorie a profilului (matematică/istorie), iar pe 22 iunie 2022 va fi proba la alegere.  Elevii  care  au urmat cursurile filierei bilingv-francofone, susțin pe data de 23 iunie 2022 proba scrisă la  disciplina non-lingvistică.

 

În conformitate cu Anexa 2 la ordinul MECTS nr. 4799/31.08.2010, privind organizarea si desfăşurarea examenului de bacalaureat -2011, Art. 95 - (1) Se interzice cu desăvârșire colectarea sau favorizarea acțiunii de colectare a unor fonduri materiale sau bănești de la candidați, de la părinții acestora sau de la orice persoana care are rude în rândul candidaților, fonduri care au ca destinație asigurarea cazării, a meselor sau a altor beneficii pentru membrii comisiilor din centrele de examen sau de evaluare. (2) Conducerile unităților de învăţământ vor lua toate masurile pentru informarea cadrelor didactice, elevilor si părinților referitor la prevederile menționate la alin. (1) si pentru a nu permite încălcarea acestora.

 

„Succes, noroc și obținerea rezultatului dorit în aceste zile dificile ale examenului de Bacalaureat. Fiți încrezători în abilitățile voastre, păstrați o atitudine pozitivă și credeți – totul va fi bine! Alese mulțumiri, tuturor colegilor implicați în organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat!”,

a transmis inspectorul școlar general Bogdan Suruciuc

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Peste 2.700 de elevi botoșăneni înscriși la bac – CÂND au loc probele

 

 

Dan Alexa după ce FC-ul a fost egalat în 10, la ultima fază: A fost cel mai bun al nostru de la începutul campionatului
FC Botoșani a remizat cu UTA Arad, scor 2-2, în etapa a zecea a SuperLigii.
Afacerile ”Regelui Francez al Confecțiilor” de la Botoșani au erupt anul trecut: 56 milioane de euro
Compania a ajuns în 2022 la un număr mediu de 900 de angajaţi.
I-a tras cu șutul în f... O eliminare după un gest cum rar se poate vedea la FC Botoșani - UTA – VIDEO
În etapa a zecea din SuperLiga României, partida dintre FC Botoșani și UTA Arad s-a încheiat la egalitate, scor 2 - 2.
MĂSURA Guvernului pentru combaterea evaziunii fiscale care îi va afecta pe mulți dintre botoșăneni
O nouă măsură a Executivului care vizează combaterea evaziunii fiscale se referă la plafonarea unei sume de bani pentru plata în numerar.
Sucevean tras pe dreapta la Botoșani: A plecat FĂRĂ permis și marfă, CU o amendă usturătoare
Un tânăr de 27 de ani, din județul Suceava a rămas fără permis și fără marfa pe care o transporta după un control al polițiștilor botoșăneni.
TRAGEDIE noaptea trecută: Un botoșănean a murit înecat cu mâncare
Tristul eveniment a avut loc aproape de miezul nopții trecute.
ACEȘTI bugetari vor primi bani în locul voucherelor de vacanță
Potrivit proiectului de lege privind măsurile fiscale, unii angajați vor primi bani în locul vouchere de vacanță.
GREŞEALA pe care o fac mulți șoferi când semaforul este intermitent de dreapta: CUM încalcă legea
Acest semafor, de obicei marcat printr-o săgeată și o lumină verde, are un rol esențial în gestionarea traficului în intersecții aglomerate.
FC Botoșani egalată la ultima fază de UTA, rămâne pe ultimul loc în SuperLigă – VIDEO
FC Botoșani și UTA s-au întâlnit sâmbătă seară într-un meci din cadrul etapei a X - a din SuperLigă.
Meciul Botoșani – UTA întrerupt după ce unui suporter i s-a făcut rău, directorul Serviciului de Ambulanță i-a dat primul ajutor – VIDEO
Meciul dintre FC Botoșani și UTA a fost oprit de centralul Vlad Băban în minutul 24, când unui suport al ”Bătrânei Doamne” i s-a făcut rău.
Centrul de recuperare medicală Work Tape Medical oferă servicii în premieră pentru Botoșani – GALERIE FOTO
(P) La Work Tape Medical avem cele mai bune prețuri raportate la nivelul serviciilor: o consultație efectuată de medicul primar de recuperare medicală costă 170 lei și un masaj terapeutic de 50 minute efectuat de un fizioterapeut cu facultate și multe cursuri de specializare costă doar 130 de lei sau procedura noastră de top caretherapy costă doar 80 lei pentru un aparat care ne-a costat peste 30 mii de euro.
Conducătorii din Superliga ajung să regrete introducerea arbitrajului video, Șfaițer: Este inadmisibil ce s-a întâmplat la ultimele jocuri
Cornel Șfaițer, președintele clubului Poli Iași, și Daniel Stanciu, directorul executiv al echipei FC Argeș, au fost invitați în cadrul emisiunii ProSport Live și au vorbit despre arbitrajul din Superliga.
Leon Dănăilă, fiul unui cizmar și al unei femei cu 4 clase, care și-a vândut pâinea de la internat ca să aibă bani de cărți: Aveam pantofi numai de formă
Neurochirurgul Leon Dănăilă are o carieră de peste 60 de ani, în care a efectuat peste 40.000 de intervenții chirurgicale. De aici, a fost numit medicul care a operat un stadion de oameni, fiind inclus în Academia Recordurilor Mondiale ca medicul cu cele mai multe operații neurologice. Este considerat cel mai bun neurochirurg din Europa și unul dintre cei mai mari specialiști din lume.
De la Londra, la Roma și Milano: Wizz Air își închide baza aeriană de la Suceava, dar păstrează anumite curse la Salcea și mută altele la Iași – SITUAȚIA zborurilor
Compania aeriană Wizz Air a anuntat că va închide baza de la Suceava, începând cu 28 octombrie, dar va continua să opereze zboruri de pe aeroportul din localitate, spre Londra Luton, Roma, Milano Malpensa, Dortmund şi Memmingen, în timp ce alte cinci curse vor fi transferate pe aeroportul din Iaşi.
A ajuns la 53 de milioane de euro! Business-ul Electro-Alfa, creștere masivă în ultimul an
Furnizorul de echipamente electrice de joasă şi medie tensiune Electro-Alfa Internațional, controlat de antreprenorul Gheorghe Ciubotaru, a raportat pentru 2022 o cifră de afaceri de 261,5 milioane lei (53 milioane euro).
Filmul despre Arsenie Boca proiectat la Unirea și care a enervat spectatorii la Botoșani, INTERZIS cu amenințări la Arad: Va fi circ
Filmul ”Arsenie. Viața de apoi” a cărui proiecție specială, care a avut loc săptămâna trecută la Cinema Unirea, a stârnit criticile unor spectatori la adresa regizorului prezent în sală, nu a mai fost difuzat deloc în celălalt capăt de țară.
S-a semnat primul contract pentru Autostrada Unirii care face legătura dintre Moldova și Transilvania direct prin Carpați
Contractul pentru secțiunea Leghin - Târgu Neamț din Autostrada Unirii (A8) s-a semnat pe 20 septembrie. Va fi prima autostradă care face legătura directă între Transilvania și Moldova, prin Carpați, iar acesta este primul contract semnat pentru A8, despre care se vorbește de mai bine de un deceniu.
Ce a pățit un șofer botoșănean la Suceava fiindcă nu avea GPS-ul pornit
Fărădelegile botoșănenilor în privința transportului de lemne trec granițele județului. O nouă dovadă este ceea ce s-a întâmplat joi la Sucevița.
Iftime se întoarce împotriva lui Becali: I-a luat Necuratul privirea / Face mișto de noi
După ce nu mai reușește să îi vândă jucători, patronul FC Botoșani pare să își schimbe atitudinea față de omologul de la FCSB. O dovadă în acest sens este opinia omului de afaceri din nordul Moldovei despre penalty-ul acordat de arbitrul Sebastian Colțescu în meciul Farul Constanța - FCSB 0-1.
ANUNȚ Primăria Mihai Eminescu cu privire la dotarea cu mobilier, materiale didactice si echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe
Primăria comunei Mihai Eminescu aduce la cunoștința persoanelor fizice si juridice care au construcții pe raza teritoriala a Comunei Mihai Eminescu, că începând cu ziua de vineri, 18 august 2023, Primăria a demarat proiectul intitulat „Dotarea cu mobilier, materiale didactice si echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe, în comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani”.
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
„Eram cu inima îndoită după 40 de ani dacă să mă retrag, să îmi văd pensie, dar am zis să mai rămân un an. Nu pentru cumul am rămas, deci nu mă interesează latura financiară”,Eugen Mateciuc, director APM Botoș ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9675 lei
USD
Dolarul SUA
4.6709 lei
CHF
Francul elveţian
5.1538 lei
GBP
Lira sterlină
5.7134 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1507 lei
XAU
Gramul de aur
289.1272 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2571 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2837 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0071 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4698 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2037 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
17.3 o C
Dorohoi
17.4 o C
Bucecea
17.5 o C
Darabani
16.8 o C
Saveni
17.7 o C
Ştefăneşti
18.6 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.