Mai multe școli din Botoșani au probleme în ceea ce privește acordarea salariilor.
Liderul sindical, Liviu Axinte, atrage atenția asupra faptului că în cazul în care nu va fi o rectificare bugetară există riscul ca angajații din învățământ să nu-și primească salariile.
„Practic la nivelul județului Botoșani la momentul acesta cred că există peste 20 de școli care nu au buget și s-a făcut echilibrarea din celelalte școli chiar pentru luna septembrie. Fără rectificare bugetară în mod sigur nu se vor putea plăti salariile până la sfârșitul anului”,
Liviu Axinte, lider sindical
De asemenea, liderul sindical a precizat că în această perioadă ar trebui făcute bugetele pe anul viitor, iar acest lucru este îngreunat de faptul că nu se știe exact ce creșteri salariale se vor acorda.
„Ne aflăm în perioada în care sunt fundamentate bugetele școlilor pe anul viitor. Cred că mai avem puțin și ieșim din termenul legal. Dacă ne uităm prin lege până pe 25 octombrie ar trebui bugetul să fie definitivat. O să ne trezim din nou la anul în aceeași situație că nu o să avem buget suficient, nu neapărat fiindcă nu facem noi bugetul acum, dar nici măcar nu știm cum să construim proiectul de buget. Noi nu știm la ora aceasta care sunt creșterile salariile care se vor acorda anul viitor”,
Liviu Axinte, lider sindical
„Ne-am adresat ministerului prin intermediul Federației, să fie stabilite cu claritate care sunt creșterile salariile care se vor acorda, care este grila de salarizare care se va aplica de la 1 ianuarie”, a conchis liderul sindical
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024