Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, în urmă cu puțin timp.
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins plângerea depusă de asocierea Mavgo Holding – Aqua Parc – Hydrostroy AD, referitoare la câștigătorul licitației pentru lucrările de modernizare a Lotului 2 din Drumul Strategic, pe motiv că a fost depusă tardiv.
”Astăzi suntem în măsură să dăm o veste bună locuitorilor județului nostru. Curtea de Apel Suceava a menținut decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și a respins plângerea depusă de asocierea Mavgo Holding – Aqua Parc – Hydrostroy AD referitoare la câștigătorul licitației pentru lotul 2 din lotul strategic”,
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani
Asocierea de firme a contestat decizia CNSC la Curtea de Apel Suceava. Iar luni, 7 iunie 2021, instanța a respins contestația formulată de asocierea de firme.
Ca atare, lucrările pot începe, decizia fiind definitivă.
Joi va fi semnat contractul de începerea lucrărilor.
”La fel ca și în cazul loturilor 1 și 3, tot într-o zi mare a creștinătății noastre, joi, de Înălțare, la ora 9.00, la sediul Consiliului Județean, într-o zi mare a creștinătății noastre, de Înălțare, va avea loc semnarea contractului de lucrări, semnare la care sunt invitai și primarii din zona pe unde trece drumul strategic”,
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani
Reamintim că lotul 2 din Drumul Strategic, în lungime de 51,194 kilometri și format din tronsonul Răuseni – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești (DJ 282), a fost adjudecat de asocierea Cornell's Floor – Construct Com – Test Prima – Autotehnorom. Valoarea licitată este de 208.355.380,47 lei cu TVA.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Intervențiile pompierilor în perioada minivacanței de sărbători – VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Alături de alte județe din țară și Botoșani a fost lovit de concedieri colective
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Polițiștii au scos din trafic un șofer care circula haotic - VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
TOP 10 infracțiuni pentru care intră românii și botoșănenii la închisoare
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Un bărbat care și-a bătut iubita de Paști are interzis să se mai apropie de ea – VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024