Pînă în prezent, deşi au avut loc două şedinţe de instruire privind modul de calcula a salariilor din instituţiile bugetare conform legii unice de salarizare pe 2010, nici o administraţie publică locală nu a transmis grila calculată a acestor venituri către Agenţia de Prestaţii Sociale aşa cum este procedura. În schimb, primarii din teritoriu au trimis aproximativ 20 de mesaje electronice pentru a solicita angajaţilor acestei instituţii anumite date despre modul de calcul al salariilor pe anul în curs, precum şi despre anumite sporuri care sunt sau nu incluse în salariul de bază.
„În privinţa salariului de merit au fost anumite nelămuriri, însă sper ca toată lumea a înţeles cum se procedează în acest sens, alte întrebări au fost referitoare la sumele care vor fi introduse în cei 30% care pe care orice persoană sau pe total unitate nu trebuie să depăşească acest procent, au mai fost nelămuriri în privinţa sumelor compensatorii în ce condiţii se acordă, sporul de audit sau reîncadrarea personalului pe funcţii specifice care nu sunt prevăzute în legea 330”, a declarat Rodica Dănilă, referent resurse umane AJPS.
Totodată, reprezentanţii Agenţiei de Prestaţii Sociale susţin că pînă în prezent, în atenţia comisiei care se ocupă de monitorizarea salariilor instituţiilor bugetare nu a ajuns deocamdată nici o grilă calculată a vreuneia dintre aceste unităţi. „Cel mai probabil, acestea sunt transmise deja către Direcţia Judeţeană de Finanţe Publice, rugămintea noastră ar fi ca şi angajaţii din cadrul acestei instituţii să ne transmită aceste date pe rînd pentru a nu ne aglomera şi noi şi să ne împiedicăm de probleme de birocraţie”, a mai declarat Rodica Dănilă. Termenul limită pînă la care AJPS va trebui să finalizeze verificările privind modul de aplicare a legii unice de salarizare pentru 2010 este 31 martie.
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024