Deschiderea noului an de învăţământ a avut o semnificaţie aparte pentru lidera judeţeană a social-democraţilor. Doina Federovici participă de mai mult timp la ceremonia de început de şcoală la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, însă astăzi a venit şi în calitate de mamă.
Fiica ei, Măriuca, este începând cu 11 septembrie elevă a renumitei unităţi, după ce a terminat clasa a IV – a şi potrivit parlamentarei a susţinut un examen şi a intrat în a V – a la „Eminescu”. Măriuca a stat printre elevi alături de tatăl său, Dinu, iar mama sa, Doina, a evitat să ia cuvântul dată fiindu-i noua dublă calitate.
Ulterior, a adresat însă un mesaj pe Facebook.
„Despre educație știm cu toții că este precondiția unei cariere strălucite, a unei vieți împlinite. Despre importanța educației vorbim an de an, zi de zi, în școală, pe stradă, la serviciu, în Guvern și în Parlament.
Cred însă că se cuvine să vorbim astăzi și despre RESPECT.
Oamenii învățați au parte de respect. Cei care iubesc cartea, care prețuiesc școala și învățătura au parte de respect. Iar respectul pentru oamenii educați vine din toate părțile. Un om educat este respectat și prețuit și de către cei mai puțin norocoși dintre noi, și de către cei mai bogați, mai influenți și mai puternici oameni de pe glob. Iar eu cred că respectul pentru oamenii învățați este mai valoros decât orice monedă”,
Doina Federovici, senator PSD.
La finalul ceremoniei s-a îmbrăţişat cu Cristina Chiriac, directorul CN Mihai Eminescu, iar apoi de la Botoşani parlamentara a mers la Coşula, unde a luat parte la inaugurarea unei şcoli.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024