Trupele speciale ale Poliției au fost masate în anumite zone ale Botoșaniului unde afluența de oameni a fost una ridicată.
Mascații au avut de executat misiuni de patrulare mai ales, nefiind cazul să intervină în vreo situație care ar fi escaladat.
”Am avut pe lângă dispozitive polițiști din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale care au fost în permanență mobilizați în teren dar nu să intervină efectiv, decât doar dacă s-ar fi impus. Din fericire nu a fost nevoie ca trupele speciale ale Poliției să intervină în aceste cazuri”,
Subcomisar Eduard Ilașcu, împuternicit adjunct al inspectorului șef al IPJ Botoșani
523 de apeluri au fost înregistrate în ultima săptămână de dispecerul Poliției.
778 este numărul total de sancțiuni ce au fost aplicate în această perioadă.
În jur de 170 au fost pentru scandaluri în locuri publice.
În schimb, până la acest moment, trupele speciale ale Poliției nu au fost trimise, în special în cursul după amiezelor în Centrul Istoric al municipiului sau Parcul Tineretului unde de asemenea numărul persoanelor care ocupă domeniul public este unul însemnat.
Gata concursul: Medic nou la Spitalul Județean – SPECIALIZAREA
Oana Sava
Apr 27, 2024
Bogdan Andone SUSPENDAT două etape după criza de nervi – AMENDA primită
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Hai la film! Programul transmis de Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Weekend cu manifestări sub ochii jandarmilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024