Polițiștii i-au călcat pragul unui agent economic pentru un control.
În perioada 12 – 19 aprilie 2017, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – I.P.J. Botoșani şi cei din cadrul Serviciului de Ordine Publică – I.P.J. Botoşani au desfășurat acțiuni punctuale pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale din domeniul circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos.
Activităţile s-au desfăşurat în cooperare cu specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Suceava şi Direcţiei Silvice Botoşani.
Astfel, în urma verificărilor efectuate în cazul unui agent economic din municipiul Dorohoi, care are ca principal obiect de activitate tăierea şi rindeluirea materialului lemnos, polițiștii au stabilit că societatea deţinea în fapt peste 790 mc de material lemnos, diferite sortimente – cu peste 570 mc mai puţin decât cantităţile înregistrate în sistemul informaţional integrat de urmărire a materialului lemnos.
De asemenea, s-a constatat că 29 de avize de însoţire primară, emise de ocoale silvice către diferite persoane fizice de pe raza judeţului Botoşani, au fost utilizate pentru înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii, a unor aprovizionări fictive de material lemnos.
Totodată, din verificarea documentelor contabile, s-a stabilit că agentul economic ar fi trebuit să dețină în casierie peste 407.000 lei, sumă care nu a fost identificată fizic.
În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, abuz în serviciu, fals intelectual şi folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii în scop contrar intereselor acesteia sau în folos propriu, prejudiciul cauzat bugetului de stat urmând a fi cuantificat de către organele fiscale.
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Supărat că a pierdut la păcănele un botoșănean a distrus ușa... Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Amenzi în magazinele care vând carne de la Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Polițiștii locali în „vizită” prin barurile din Botoșani: Au lăsat câteva amenzi la plecare
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024