Cadrele didactice botoșănene care au luat note bune la titularizare pot rămâne fără catedre.
În ședința publică ce a avut loc astăzi la Colegiul Național AT Laurian au participat cadrele didactice ce au obținut note peste 7 la concursul de titularizare, anul acesta.
S-au făcut repartizări pe posturile vacante care sunt disponibile la Botoșani, respectiv 111 catedre titularizabile.
190 de candidați au obținut note peste 7 la examenul de titularizare de anul acesta.
”Candidații care nu vor reuși să obțină un post titularizabil vor veni în ședința din 28 august, următoarea ședință publică și vom încerca să identificăm un post, dar din păcate, pe perioadă determinată”,
Gabriel Hârtie, inspector școlar general
Există specializări precum biologie, geografie sau istorie unde nu există nici un post titularizabil, acestea fiind disciplinele cu o aglomerare de solicitări din partea cadrelor didactice.
”Avem candidați mulți pe acest discipline cu note titularizabile dar din păcate nu avem posturi vacante titularizabile pentru ei”,
Gabriel Hârtie, inspector școlar general
Până la următoarea ședință publică, mai sunt efectuate detașări în interesul învățământului, pe bază de dosar.
CÂND se întorc elevii în bănci, după vacanța de Paști: CALENDARUL anului școlar
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Cardurile sociale pentru alimente: CE trebuie să facă cei care nu le-au primit
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bordea, primul Paște după divorț petrecut la Botoșani: Nu am mai fost de 12 ani de sărbători la ea
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Locul de muncă plătit cu mii de euro, neatrăgător pentru tineri: CARE sunt cerințele patronilor
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024