Duminică, 3 septembrie 2017 a fost din nou, ziua bețivilor la volan.
Un exemplu în acest sens s-a petrecut seara trecută, la 22:30, când B.F. de 40 de ani, din satul Prisăcani, oraşul Flămânzi, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean D.J. 282 B de pe raza oraşului Flămânzi, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat într-un şanţ.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 1.40 mg/l alcool pur in aerul expirat; ulterior, a fost condus la Spitalul Județean Botoșani pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tot ieri însă dimineața, în jurul orei 07.40, poliţiştii rutieri au depistat în trafic un bărbat de 45 de ani din localitatea Pădureni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Petru Rareş din municipiul Botoşani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,51mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ambele cauze au fost întocmite dosare penale aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Oana Sava
May 06, 2024
CÂND se întorc elevii în bănci, după vacanța de Paști: CALENDARUL anului școlar
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Cardurile sociale pentru alimente: CE trebuie să facă cei care nu le-au primit
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bordea, primul Paște după divorț petrecut la Botoșani: Nu am mai fost de 12 ani de sărbători la ea
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024