Botoșăneanca în vârstă de 30 de ani a fost trasă pe dreapta pentru un control de rutină, însă când i-au cerut cerut actele, polițiștii au simțit mai întâi mirosul puternic de alcool.
Ieri seară, în jurul orei 20.35, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Câmpulung Moldovenesc a oprit pentru control, pe strada Ciprian Porumbescu din localitate, autoturismul condus de o femeie de 30 de ani, din județul Botoșani.
Femeia conducea un Land Rover prin orașul sucevean. Întrucât emana halenă alcoolică atunci când a fost oprită de echipajul rutier, conducătoarea auto a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
LUNI: Trafic restricționat în centrul orașului – MESAJ pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Lidera AUR: Noi vom câștiga Primăria, cu gândul acesta ne trezim în fiecare zi – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Iftime, de lângă Flutur: Dumnezeu o să ne ajute după măsura și după priceperile noastre – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024