Secția de Chirurgie a Spitalului Mavromati devine din ce în ce mai aglomerată și asta pentru că tot mai mulți botoșăneni aleg să se opereze în orașul lor.
Medicul chirurg Cristian Vicol susține că zilnic sunt câte 14 operații programate, dar se efectuează doar opt. Și astfel apar listele de așteptare.
”Sunt pacienți care necesită operații și zilnic se face o listă. Avem două săli de operații și se lucrează de la ora 8.00 la ora 14.00. Se pot face câte patru operații pe sală, asta dacă nu sunt și complicații. Sunt opt operații pe zi. Ce faci când ai 13 care așteaptă operația? Îi prioritizezi în funcție de urgență. Se poate întâmpla să fie un pacient care stă de o săptămână, este programat la operație, dar dacă seara intervine o operație urgentă precum peritonite, hemoragii, atunci nu ai ce face. Se pun întâi urgențele”,
Cristian Vicol, medic chirurg Spitalul Mavromati
Acesta a afirmat că a existat situații în care pacienții au fost amânați de două ori, iar potrivit medicului listele de așteptare se formează din cauza faptului că mulți botoșăneni nu se programează dinainte, ci stau până în ultima clipă, ajungând la Unitatea de Primire Urgență.
„Dacă ar face toată lumea programare, ar fi mai ușor. Dar ei nu fac așa. Stau acasă, sună la 112 și vin la Urgențe. Atunci trebuie să-l iei înaintea altuia programat”,
Cristian Vicol, medic chirurg Spitalul Mavromati
Medicul a menționat faptul că sunt operații care durează și patru-cinci ore, precum cele de cancer gastric sau de colon, pe când cea mai simplă intervenție chirurgicală poate dura până la o oră jumătate.
Intervențiile pompierilor în perioada minivacanței de sărbători – VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Alături de alte județe din țară și Botoșani a fost lovit de concedieri colective
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Polițiștii au scos din trafic un șofer care circula haotic - VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
TOP 10 infracțiuni pentru care intră românii și botoșănenii la închisoare
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Un bărbat care și-a bătut iubita de Paști are interzis să se mai apropie de ea – VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024