Polițiștii botoșăneni au verificat 83 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă.
Forțele de ordine au continuat desfășurarea de activități în sistem integrat în vederea asigurării respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă.
În urma neregulilor constatate s-au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de aproximativ 900 de lei.
Au fost organizate două acțiuni punctuale pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea oricăror fapte de natură a tulbura ordinea publică, precum și a răspândirii Covid 19.
Cu ocazia acțiunilor au fost legitimate peste 100 de persoane, controlate 39 de autoturisme și aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 800 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024