Vântul puternic ar fi putut în orice clipă să desprindă tencuiala de pe bloc, au transmis cetățenii, care au chemat pompierii pentru a îndepărta pericolul.
Aproximativ zece metri pătrați de tencuială de pe fațada unui bloc de pe strada Împărat Traian, din municipiul Botoșani, se putea desprinde oricând și să cadă peste trecători, de la nivelul etajului IV.
Vântul puternic, care a început în această seară, a crescut pericolul.
Îngrijorați, locatarii au cerut ajutorul pompierilor botoșăneni.
Aceștia au intervenit rapid și au înlăturat bucata de tencuială cu ajutorul unei căngi.
Botoșaniul se află sub atenționare de vânt puternic până mâine dimineață, meteorologii emițând un Cod Galben în acest sens.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bogdan Andone, după remiza cu FC Voluntari: Luni de zile am jucat cu sabia deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024