Salvatorii ISU Botoșani nu sunt la prima acțiune de acest gen, mare parte fiind donatori permanenți și se prezintă pentru donare de sânge la un interval de trei luni.
„Te provoc: Fii salvatorul celor care au nevoie de sânge!” este o nouă campanie de donare de sânge inițiată de pompierii botoșăneni, cu ocazia sărbătoririi ”Zilei Protecției Civile din România”.
Pornind de la motto-ul Protecției Civile, numită și Arma Vieții, „Cu viața mea apăr viața”, și în contextul crizei de sânge cu care se confruntă spitalele din toată țara, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani s-au gândit să mobilizeze cât mai mulți donatori din întreaga țară și din rândul tuturor categoriilor sociale.
Noului demers extraprofesional, al cărui scop se identifică cu cel al profesiei pe care și-au ales-o: protejarea și salvarea vieții, s-au alăturat zeci de pompieri botoșăneni.
După ce au donat sânge, aceștia i-au provocat pe jandarmii din Botoșani și pe pompierii militari din Vrancea să le urmeze exemplul.
”Ne dorim, ca la rândul lor, jandarmii botoșăneni și pompierii vrânceni, să provoace alți colegi, pentru ca această campanie să fie derulată în continuare”, au transmis salvatorii botoșăneni.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024