Cea care a deschis seria alocuțiunilor la Conferința Județeană Interdisciplinară “Pentru TINEri”, a fost subprefectul Daniela Beclea.
Reprezentanta Guvernului în teritoriu a avut un mesaj scurt dar călduros în care s-a exprimat vis a vis de importanța tinerilor în societate și în viitorul acestei țări.
”Mă simt onorată să mă aflu alături de dv. și de organizatori, am înțeles că tema acestui eveniment este crearea unei punți de legătură între tineri și autoritățile locale. Cred că tinerii sunt extrem de importanți și mai cred în voluntariat”,
Daniela Beclea, subprefectul județului Botoșani
În numele prefectului și Prefecturii, Daniela Beclea a declarat că porțile instituțiilor sunt deschise pentru cei ce fac parte din noua generație, dar mai ales pentru a le asculta problemele.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024