Direcția de Sănătate Publică (DSP) va face o anchetă în acest caz.
Autorităţile sanitare din Botoşani vor începe o anchetă în cazul unor preoţi acuzaţi că i-au dat afară de la slujbă pe credincioșii vaccinaţi anti-COVID, a declarat, luni, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Monica Adăscăliţei.
Potrivit sursei citate, pe adresa instituţiei au fost transmise sesizări însoţite de imagini video, potrivit cărora doi preoţi din mediul rural le-ar fi cerut enoriaşilor vaccinaţi să nu participe la slujbe, iar celor care purtau mască să renunţe la aceasta.
"Chiar avem nişte reclamaţii la nivelul DSP legat de faptul că, în două localităţi din judeţul Botoşani, preotul în timpul slujbei a recomandat ieşirea din biserică a persoanelor vaccinate, li s-a atras atenţia să nu poarte mască, chiar li s-a smuls masca de pe faţă. Vom face o anchetă în cursul acestei săptămâni şi vom lua legătura şi cu conducerea bisericii la nivelul judeţului Botoşani. Sunt şi filmaţi, sunt şi poze",
a afirmat Monica Adăscăliţei, citată de Agerpres.
Oficialul DSP susţine că sesizări similare au fost transmise şi de unii dintre medicii de familie.
"Sunt anumite zone, nu peste tot, pentru că avem şi preoţi care susţin această activitate de vaccinare şi chiar le recomandă enoriaşilor, dar avem şi aceste excepţii şi vom încerca să avem o discuţie în această săptămână cu reprezentanţii bisericii",
a adăugat șeful DSP Botoșani.
(Sursa Foto - Digi 24)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024