Profesorii nu mai au voie să facă meditații cu elevii de clasă, se arată în Codul de etică pentru profesorii din învățământul preuniversitar, adoptat astăzi.
Tot același document prevede și interzicerea acceptării de bani sau de bunuri materiale din partea elevilor.
Potrivit informațiilor din Codul de etică, profesorii au interzis la orice activitate care generează corupție în școli. Mai exact, „fraudarea examenelor, solicitarea, acceptarea sau colectarea de către personalul didactic a unor sume de bani, cadouri sau prestarea anumitor servicii, în vederea obţinerii de către beneficiarii direcţi ai educaţiei de tratament preferenţial ori sub ameninţarea unor sancţiuni, de orice natură ar fi acestea”.
„Pe noi ne-a interesat în mod particular interzicerea profesorilor să facă medidaţii contra cost cu elevii din clasele unde predau respectivii. Un astfel de comportament nu este normal. Este ca şi cum elevul ar plăti pentru a obţine o anumită notă. Ne-au sesizat mulţi părinţi cu privire la copiii lor care sunt constrânşi de profesorii de la clasă să facă meditaţii pe sume exorbitante. Iar dacă nu acceptă, elevii sunt sancţionaţi la note. Or, miza notelor este destul de importantă. De pildă, de acestea depinde admiterea la ciclul liceal”, explică preşedintele Federaţiei Naţionale a Părinţilor din România (FNAPR), Iulian Cristache, potrivit Adevărul.
Se răcește vremea în toată țara – PROGNOZA meteo pentru două săptămâni
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Grenadă găsită într-o pădure de un botoșănean ieșit la plimbare
Oana Sava
May 06, 2024
COD GALBEN de inundații anunțat de hidrologi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
O nouă alertă: COD PORTOCALIU în șapte localități, botoșănenii avertizați prin RO – ALERT
Oana Sava
May 06, 2024