Ştiri
PSD-iștii și-au băgat oamenii în ”perla coroanei” într-un mișmaș politic prea bine știut

Astăzi au fost liberalii cei care au protestat vehement vis a vis de modul în care au fost selectate niște persoane, pentru niște funcții. În urmă cu patru ani de zile, lucrurile stăteau cumva invers. Și la un ciclul de patru ani de zile, partidul care adună cele mai multe voturi, face cărțile exclusiv pentru proprii oameni.

La fel s-a întâmplat în ședința ordinară de Consiliu Local când, prin vot secret, social democrații și-au impus oamenii în consiliile de adminstrație de la două dintre societățile subordonate.

 

Pentru că, la celelalte două, PNL-iștii au fost pe fază anul trecut și s-au prevalat de o chichiță legislativă și le-au dat gir actualilor membri pentru încă patru ani de zile.

 

Astfel că scorul final e cumva trasat invizibil cu 2 – 2.

 

Revenind la prezent, iată oamenii care intră în CA-uri.

 

Pentru societatea Urban Serv au fost înregistrate următoarele voturi:

-    Ioan Șorici – 12 voturi
-    Iulian Apostrosoaei – 12 voturi
-    Gheorghe Pricopi – 1 vot
-    Constantin Zărnescu – 0
-    Cezar Nicuță – 12 voturi
-    Nicolina Chirilă – 0
-    Manuela Aniței – 12 voturi
-    Mioara Jurgiu – 12 voturi

 

Astfel, prin votul secret din plenul municipal, la care liberalii NU au participat, au reușit să acceadă în consiliul de administrație Mioara Jurgiu care la concurs a obținut doar 66 de puncte față de Nicolina Chirilă de exemplu care a fost notată cu 102 puncte însă a avut zero voturi în CL.

 

Mai puțin chiar și decât Constantin Zărnescu, care a adunat și el 121 de puncte. De altfel, situația este la indigo și în cazul lui Gheorghe Pricopi, fostul director general care a avut un punctaj final de 123 de puncte, față de cele 84 ale Manuelei Aniței.

 

S-au aflat sub media grupului Aniței Manuela, Mioara Jurgiu și Chirilă Nicolina. Primele două au prins totuși un loc în CA.

 

 

 

Pentru societatea Modern Calor, rezultatul votului arată cam așa:

 

-    Constantin Doru – 12 voturi
-    Constantin Zărnescu – 12 voturi
-    Simion Drelciuc – 12 voturi
-    Lucian Mărgărit – 0
-    Ciprian Nistor – 12 voturi
-    Dan Deleanu – 12 voturi


La fel ca la Urban Serv și la Modern Calor, votul a fost unul politic și astfel persoanele care au adeziune la PSD au reușit să intre în consiliul de administrație.

A primit zero voturi Lucian Mărgărit care s-a aflat peste media grupului de candidați, adică printre primii patru, cu 117 puncte adunate la concurs.

A fost votat în schimb Dan Deleanu care, înainte de a face contestație, avea doar 98 de puncte, tot atâtea câte a avut și Cristian Nistor.

 


Din comisia de validare au făcut parte consilierii locali Mihai Tincu, Ady Petrușcă, Andreea Buiuc, Eugen Țurcanu și Cătălina Lupașcu.

Eugen Țurcanu a refuzat să semneze procesul verbal.

 

loading...
Bătaie nebună în secret pentru șefia Urban Serv, de la ”fata lui tata”, la fost director și ex-consilieri locali – LISTA
Lovitură de teatru în termoficare, PSD-iştii pe cale să piardă CA-ul de la Modern Calor după un concurs... privat - LISTA membrilor

 

Zeci de tentative de suicid la Botoșani: Combinații fatale în rândul adolescentelor după decepții în dragoste
Cele mai multe tentative de suicid au fost pe fondul consumului de alcool și medicamente.
Botoșănenii vin buluc la Urgențe pentru a se testa: Prefectul a băgat șefii spitalelor în ședință - FOTOGALERIE
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții spitalelor din Botoșani.
Sute de cazuri noi la Botoșani, rata în municipiu se apropie de 14 la mie – SITUAȚIA pe localități
Direcția de Sănătate Publică (DSP) a transmis situația cazurilor noi înregistrate la Botoșani în ultimele 24 de ore.
VEȘTI excelente din Laponia: Pompierul maratonist este lider la jumătatea competiției - FOTO
Iulian Rotariu nu doar că rezistă cu brio condițiilor vitrege de la Cercul Polar, dar se menține și pe poziția de lider al competiției chiar și după ce a parcurs jumătate din distanță.
Botoșăneanul în vârstă de 23 de ani, cu avere de 2 milioane de euro: Trebuia să mă descurc singur
Cel mai tânăr milionar din Silicon Valley divulgă secretul succesului.
Actorul botoșănean care a urcat pe scenă orb: Destin parcă desprins din teatrul antic!
A sperat mereu că se va întâmpla o minune, că îşi va recăpăta văzul, că va învinge boala. Nu a fost să fie astfel.
Zeci de filmulețe circulă în mediul online cu șiruri de vehicule militare pe șoselele din România – REACȚIA Ministerului Apărării - VIDEO
Filmele arătând coloane militare, apărute și răspândite pe rețelele sociale, sunt însoțite de mesaje potrivit cărora România s-ar pregăti de o confruntare cu Ucraina.
Peste 500 de locuri de muncă disponibile la Botoșani – LISTA posturilor
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) a transmis lista locurilor de muncă vacante la data de 25 ianuarie 2022.
Darabaniul a înghețat astăzi la minus 15 grade – CÂTE grade au fost în municipiul Botoșani
Dimineața zilei de astăzi, 25 ianuarie, este de departe cea mai rece din iarna 2021-2022, cel puțin până la această dată.
Loading...
ATENȚIE, șoferi! Apă pe drumul către Tg. Frumos de la o conductă spartă, probleme sunt și pe DN 29D – FOTO
Sunt probleme pe două sectoare de drumuri naționale, șoferii fiind îndemnați să circule cu atenție în zonele vizate.
Specialist în chirurgie vasculară angajat la Spitalul Județean, un alt post va fi scos curând la concurs
Botoșănenii vor beneficia de luna viitoare de serviciile unui medic specialist în chirurgie vasculară.
TRAGEDIE în această dimineață: Femeie arsă de vie din cauza unui jar căzut din sobă - VIDEO
Trupul carbonizat al femeii a fost găsit în interior, sub tavanul prăbușit.
Amenzi de 30.000 de lei pentru drifturi în municipiu, polițiștii au reținut și 13 permise de conducere
Sancțiuni în valoare de 60.000 de lei aplicate de polițiștii rutieri în două zile.
A vrut să treacă granița ilegal, dar a ajuns la spitalul din Dorohoi în stare gravă
Cetăţeanul afgan în vârstă de 21 de ani a fost salvat de poliţiştii de frontieră botoșăneni.
Loading...
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: Populația se imunizează și prin boală și vaccinare
Medicul Alexandru Rafila spune că nu vede necesară o a patra doză de vaccin, dacă acesta nu este adaptat tulpinilor aflate în circulație.
Greșeala banală, făcută în trafic, care îți poate aduce o amendă usturătoare
Poți fi amendat dacă faci această greșeală aparent banală, în timp ce te afli în trafic.
Botoșăneanul care i-a fost profesor lui George Simion: Parcă nici nu ar fi fost la cursurile mele / Nu pare să fi învățat nimic
I-a fost profesor lui George Simion la Iași.
Poetul care s-a frânt în durere ar fi împlinit astăzi 55 de ani: A reușit să încânte și să aline multe suflete GALERIE FOTO
Ar fi împlinit, astăzi, 55 de ani. A trăit doar 49, dar poeziile sale au rămas mărturie unei vieți nu doar greu încercate, ci și ca destin literar menit să ducă mai departe povestea unui om.
Unii cu primele, alții cu regretele după Botoșani - Sepsi: Jucătorii au fost răsplătiți mereu / Ne-am luat gândul de la play-off
FC Botoșani a învins-o pe Sepsi Sf. Gheorghe, scor 1-0, și a făcut încă un pas important spre play-off-ul Ligii 1.
Ștefan Mandachi și metrul de autostradă irosit: Cu cine e ”UNITĂ” Moldova? / Unită cu sărăcia!
Omul de afaceri Ștefan Mandachi a răbufnit, în ziua în care românii au sărbătorit Unirea Principatelor Române, cu privire la indiferența politicienilor față de Moldova.
Sondaj
Vă permiteți iarna aceasta să plecați într-o vacanță?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
„Față de PNDL vrem să folosim niște criterii specifice pentru că sunt totuși niște diferențe, inclusiv legate de județ. Și pot să vă dau câteva cifre. În județul Botoșani populația care nu este deservită de apă și ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9440 lei
USD
Dolarul SUA
4.3816 lei
CHF
Francul elveţian
4.7642 lei
GBP
Lira sterlină
5.9008 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8403 lei
XAU
Gramul de aur
258.9166 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2424 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3716 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1268 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4669 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2019 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6641 lei
Vremea
astăzi
Botosani
2.2 o C
Dorohoi
0.6 o C
Bucecea
1.8 o C
Darabani
0.2 o C
Saveni
1.2 o C
Ştefăneşti
-2.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.