Ştiri
PSD-istul care candidează la președinție ca să reechilibreze partidul

Surpriză pentru unii membri care fac parte din partidul de guvernământ – filiala de la Botoșani, în privința alegerilor ce urmează să aibă loc cel mai probabil peste două săptămâni de zile.

Doina Federovici, președintele interimar al organizației va fi contracandidată la șefia partidului de Costică Macaleți, cel care conduce Organizația Municipală și are calitatea de președinte executiv.

 

Ce anume l-a determinat pe Costică Macaleți să candideze?

 

”Cred că pot asigura echilibrul necesar partidului, dincolo de unele asperități care mai sunt și bine că sunt pentru că ne țin mereu la cald, cu mintea trează și sper să am succes”,

Costică Macaleți, președinte executiv PSD

 

Mai mult decât atât, în timp ce actualul lider își asigură susținere din partea unor primari și mai ales a organizației de la Dorohoi, pentru alegerile interne și contracandidatul său a făcut același lucru..

 

Costică Macaleți :  „Eu am făcut calculele necesare și cred că am susținere”.

 

Faptul că șefia partidului este disputată a stârnit și o serie de zvonuri privitoare la contracandidat, ajungându-se inclusiv la mesaje indirecte privitoare la funcția de președinte a Consiliului Județean.

 

”Asta e foarte bine dacă sunt asemenea încercări și mintea tulbure a unora îi duce până la complot. Eu știu că am candidat în fruntea unei liste, am adus și eu parte din voturile majorității PSD dar vom trăi și vom vedea”,

Costică Macaleți, președinte executiv PSD

 

PSD Botoșani s-ar putea spune că traversează una dintre cele mai aprinse crize a ultimilor ani, Doina Federovici fiind acuzată de tot mai mulți membri ai partidului de faptul că a creat un grup de interese propriu și ar lua decizii fără să-i consulte.

 

Ultimul scandal monstru a avut loc vineri, la finele săptămânii trecute, iar detalii pot fi văzute în articolul de mai jos:

loading...
S-au scos cuțitele pe masă la PSD, scandal monstru după numirea prefectului: Ați transformat partidul în SRL, Coada de topor a lui Țurcanu
Încă o execuție în PSD! Tânără scoasă la propriu afară din partid după o poveste pornită la o întrunire de la Predeal

 

Prostie și teribilism la volan: Tânăr din Botoșani, distracție pe patru roți în trafic

Inconștiența în trafic este la ea acasă la Botoșani. O dovedește din nou un tânăr de 19 ani, dornic de senzații noi.

Tinerii care au omorât cu sălbăticie un bărbat din Vorniceni, ARESTAȚI preventiv – FOTOGALERIE

Patru tineri, înarmaţi cu furci şi topoare, au ucis duminică cu bestialitate un bărbat în vârstă de 42 de ani.

Procesul „Uvertura Mall” a început la Tribunal de ziua primarului, cu fost prim procuror – FOTOGALERIE 

Procesul în care sunt judecați șefi și funcționari din Primăria municipiului Botoșani a început cu un prim termen stabilit pentru ziua de 16 ianuarie 2018, după înfățișarea din camera preliminară de anul trecut. 

Autoturism SUSPECT, tractat pe șosea de un utilaj agricol: CE au descoperit polițiștii la control

Un autoturism a fost luat în vizor de o echipă a polițiștilor de la rutieră. Șoferul, un bărbat de 29 de ani, s-a ales cu dosar penal în urma verificărilor.

Hoț profesionist: OPT familii s-au trezit cu locuințele sparte și fără bani

Casele mai multor botoșăneni au fost vandalizate de un tânăr din Botoșani. Acesta este acuzat de furt calificat, violare de domiciliu şi distrugere.

O altă celebritate audiată la DIICOT în dosarul medicului botoşănean cu frauda: Îi rămân recunoscător pentru ce a făcut

După actorul Alexandru Arsinel, o altă celebritate a dat luni explicaţii în dosarul medicului Mihai Lucan, aflat în arest la domiciliu.

CE spun românii despre “Luceafărul” poeziei românești: INCREDIBIL ce răspunsuri au dat

S-au împlinit 168 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, “Luceafărul” poeziei românești. Creația sa cu 98 de strofe a ajuns în World Records Academy (Academia Recordurilor Mondiale), ca fiind cel mai lung poem de dragoste.

Vremea se schimbă radical: O nouă AVERTIZARE dată de meteorologi

Agenţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de vreme rea, valabilă la Botoşani şi în întreaga ţară.

PROGRAMUL competiției de fotbal ”Cupa de iarnă”, la faza grupelor

Asociația Județeană de Fotbal Botoșani (AJF) a făcut public luni, 15 ianuarie 2018, programul pe zile și ore al competiției ”Cupa de iarna”- editia IV-a  faza grupelor după cum urmează:

loading...
Becali a mai pus ochii pe un fotbalist botoșănean: Ce vreți acum, să mă cert cu toată lumea?

Gigi Becali a făcut în această iarnă o ofertă pentru Alexandru Băluță. 2,5 milioane de euro a oferit patronul FCSB, însă oficialii celor de la CS U Craiova nici n-au vrut să audă.

Ambasadorul Marii Britanii a citit “Lacul” de Eminescu chiar lângă lacul cu nuferi – VIDEO

Ambasadorul britanic Paul Brummell a recitat, de Ziua Națională a Culturii, poezia “Lacul”, de Mihai Eminescu, chiar lângă lacul de la Ipotesti.

FC Botoşani învinsă de o echipă de pluton din liga a doua a Rusiei - VIDEO

Echipa fanion a judeţului a debutat cu un eşec în turneul de pregătire din Turcia. Luni seară, băieţii lui Costel Enache au susţinut primul amical din 2018.

O tânără născută imediat după revoluţie a luat premiul Eminescu pentru debut: Nu îmi plac oamenii FOTO & VIDEO

Opus Primum, premiul pentru debut acordat în cadrul Zilelor Eminescu, a ajuns în acest an la Cristina Stancu, o absolventă a colegiului din capitală care poartă numele poetului nepereche.

Premiul Eminescu a plecat la un profesor, doctor & redactor şef – VIDEO

Poetul Aurel Pantea este laureatul celei de-a XXVII – a ediţii a Premiului Naţional de Poezie, Opera Omnia, pentru întreaga activitate.

loading...
Șezătoare cu 'Arcaşi' şi 'Licurici' într-o comună botoșăneană - FOTOGALERIE

O comună botoșăneană a fost gazda unui eveniment dedicat lui Mihai Eminescu. S-a întâmplat duminică, la Vorona.

ACUM: Gala premiilor Eminescu la „teatrul de rezervă”, şefă de la Bucureşti surpriză în sală – FOTOGALERIE

Poeţi şi prozatori din toată ţară se află la această oră la Casa Tineretului, acolo unde se desfăşoară şi în acest an Gala de decernare a premiilor Mihai Eminescu.

DISCUȚIILE de la Consiliul Județean cu oaspetele de seamă al județului – FOTOGALERIE

Cel mai probabil Excelența Sa nu s-a plictisit deloc la Botoșani.

Ziua Culturii Naționale fără ministrul culturii la Botoșani: Nici măcar el nu ne onorează cu prezența

În anul 2008 când Mircea Dinescu primea Premiul Național Mihai Eminescu, Botoșani era onorat de prezența a doi miniștri, de ziua culturii naționale.

Adevărul spus pe șleau, de la remanieri în Centenar, la Eminescu de la Botoșani sau Botoșanii lui Eminescu

Unul dintre cele mai concentrate discursuri ce au fost rostite pe 15 ianuarie în sediul Primăriei municipiului reședință de județ i-a aparținut unui jurnalist.

vivacredit.ro
Ambasadorul Marii Britanii, dezvăluiri neașteptate la Primărie - VIDEO

Ideea de a veni la Botoșani de ziua culturii naționale i-a aparținut întrutotul.

Ma surprinde faptul ca niste persoane respectabile si respectate precum d-nul Macaleti sau d-na Federovici sunt sensibile la tot soiul de bazaconii interpretate si reinterpretate. Poate ar trebui sa aplaneze conflictele care deranjeaza ,dar care nu au puterea sa faca rau. Intotdeauna atunci cand se formeaza tabere, in politica se isca si scandaluri. Faptul ca o functie obtinuta fara alegeri este o vulnerabilitate, nu este o noutate si nici un motiv de amenintare ci doar un motiv de usoara retinere ,mai ales atunci cand niste indivizi se folosesc de tine si de functia respectiva pentru a se razbuna si a plati polite. In PSD sunt oameni verticali ,indiferent de faptul ca vine Tica nemultumit ca nu a mai primit sacul cu bani pentru comuna sau vine vreo alta persoana care e pusa pe contestat.
12 aprilie 2017, 21:02
,,Pe proiectele mele in Pomarla(la mine acasa) au lucrat multe neamuri fictiv, si nu le-am platit, pentru ca nu au avut curajul sa-mi ceara banii. Le-am chemat sa semneze si cred ca este suficient. Cu asta pot sa ma laud ca am facut in Pomarla, proiecte, proiecte, proiecte, etc,, sunt afirmatiile BABUINULUIPS Pe parcurs am sa dezvalui multe din ,,succesurile,, mele din Pomarla, ca doar am fost coleg cu Eba.
12 aprilie 2017, 20:30
Țineți aproape ,adică scoateți-vă ochii fraierilor!
12 aprilie 2017, 20:04
Comentarii *incurajatoare* pentru Macaleți scrise de *prieteni * din Pnl și nu numai care au ramas cu o singură preocupare- bătaia de joc și amuzamentul.Este păcat că cei din PSD le fac jocul javrelor. La vârsta și poziția socială pe care le are Macaleți numai scuipat în ochi de la adversari și primari nemulțumiți ii lipsește. Iar dacă pierde se mai face și de băcănie. Treaba asta cu termopanele este de râsul curcilor, o psihoză marca dăngeanu-roxi în cămașă de forță.
12 aprilie 2017, 20:03
Stati ca apar surprize despre doina, casa facuta de barsan, poze de cand a fost la dna+ inregistrari surpriza. Tineti aproape!
12 aprilie 2017, 16:25
Succes domn presedinte, scapa-ne de servitoarea ajunsa peste noapte mare sefa. E clar ca ea nu are stofa de lider, de la dvs asteptam schimbarea in bine.
12 aprilie 2017, 16:24
Dupa ce va executa Macalet pe Doina va incepe fiul sa puna pe care si cum vrea pe functii ( vezi cazul la Garda de Mediu). Ma intreb ce va recomanda domnule in afara faptului ca stiti glumite si faceti panarama de toti? Va fi ca la PNL unde ii conducea Verginel pe toti cam asa va fi si aici.
12 aprilie 2017, 16:24
iarena.ro
loading...
loading...
Sondaj
Se califică FC Botoșani în play-off?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
Eu sunt tipa pe care aţi hărţuit-o, tipa pe care aţi numit-o curvă, prostituatăPersoană, persoană, persoanăEu sunt tipa pe care o urâți, aș fi trebuit să fiu băiat, astfel aș fi lângă voiȘi dacă un poet ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6256 lei
USD
Dolarul SUA
3.7686 lei
CHF
Francul elveţian
3.9178 lei
GBP
Lira sterlină
5.1993 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4068 lei
XAU
Gramul de aur
162.6750 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2239 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4976 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9976 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0335 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1812 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6209 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-6.5 o C
Dorohoi
-10 o C
Bucecea
-6.5 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-10 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.