Acțiune organizată de polițiștii și jandarmii botoșăneni în cel de-al doilea municipiu al județului.
Marți, 19 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla, precum și a jandarmilor și polițiștilor de frontieră au organizat o razie pentru verificarea respectării prevederilor legale, privind domiciliul sau reședința persoanelor și pentru identificarea celor care se sustrag cercetărilor în cauzele penale sau mandatelor de executare a pedepsei cu închisoarea.
Totodată, activitățile s-au extins și în zona Pieței centrale din municipiul Dorohoi, fiind verificat modul de respectare a legislației privind comerțul cu bunuri specifice acestei perioade.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 150 de persoane și au fost controlate 30 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 4.000 de lei și au fost confiscate aproximativ 120 de articole pirotehnice, deținute în vederea comercializării, fără respectarea prevederilor legale.
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024