Potrivit lui Simirad, în primă instanţă, CJ va încerca să facă un parteneriat public-privat pentru proiectul aeroportului, dar, momentan, nu există un cadru legal pentru un astfel de acord. "Acum valoarea proiectului este estimată la 200 milioane de euro, dar va trebui să reducem investiţia până la aproximativ 50 de milioane de euro, deoarece Iaşiul nu are resurse să o acopere. Actualul proiect tehnic poate fi adaptat, momentan lucrăm la mai multe variante", a declarat Simirad. Şeful CJ
Autorităţile judeţene au lansat proiectul modernizării aeroportului în urmă cu cinci ani. Implementarea este întârziată de revendicările de teren din zona unde ar urma să fie extins aeroportul şi de lipsa de fonduri. În şedinţa Guvernului de miercuri, au fost aprobate trei hotărâri prin care s-au efectuat transferuri de terenuri şi imobile din domeniul statului în administrarea CJ pentru sprijinirea proiectului. Pentru a începe investiţia la aeroport, CJ trebuie, însă, să acorde despăgubiri proprietarilor privaţi care deţin în zona obiectivului peste cinci hectare de teren, dar valoarea acestora nu a fost încă stabilită.
Deocamdată,
Licitație reluată pentru viaductul și ruta alternativă Suceava – Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024