Nici după ce s-a eliberat postul de preşedinte al organizaţiei şeful Consiliului Judeţean nu este decis să se înscrie în cursa internă pentru şefia botoşăneană a partidului. Cel puţin declarativ Mihai Ţâbuleac are alte priorităţi la ora actuală. „Nu mi-i gîndul la aşa ceva şi cred că ar trebui să realizeze şi alţii că alegerile din partid nu reprezintă un obiectiv mai important decît găsirea soluţiilor pentru depăşirea acestei situaţii dificile social şi economice. Am preocupări mai importante şi o candidatură la o funcţie politică nu depinde numai de voinţa ta personală, se depune în funcţii de unele condiţii şi de un anumit context. Candidezi cînd echipa pe care vrei să o conduci are nevoie de tine. Nici într-un caz aici nu se aplic principiul lui Alexandru Lăpuşneanu, dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”, a declarat prim-vicepreşedintele PDL Botoşani. Acesta susţine că, deşi deţine alături de Radu Drăguş această funcţie în partid, nu ştie care dintre ei trebuie să preia frîiele filialei şi că oricum nu este cazul deoarece organizaţia este supusă monitorizării de către conducerea centrală, care va hotărî cine va asigura şefia interimară a filialei.
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024