Acțiunea a avut loc sâmbătă, 26 iunie 2021, în zona de agrement a municipiului Botoșani.
„Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară”, spunea Mihai Eminescu.
”Iar datoria noastră este să transmitem copiilor dragostea pentru valorile neamului românesc. Iubirea pentru roșul sângelui vărsat de eroii căzuți la datorie, pentru galbenul unor zori mai luminoase și pentru albastrul unor ceruri din care ne veghează martirii și sfinții din armata biruitoare a neamului”,
Bogdan Cărăușu, președinte Asociația ”Scut botoșănean”
Astfel, sâmbătă, 26 iunie 2021, Asociația „Scut botoșănean”, Corul „Ioan Iacob Hozevitul” și Direcția Servicii Publice Sport și Agrement Botoșani au punctat Ziua Drapelului Național al României printr-o acțiune dedicată tinerilor.
Cu acest prilej, a fost desfășurat un tricolor imens în zona de la marginea municipiului Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024