Fundația medicală Providența a organizat, pentru al treilea an consecutiv, evenimentul caritabil intitulat „Început de an școlar cu hăinuțe și ghiozdan!”,
Potrivit doxologia.ro. beneficiarii campaniei au fost 19 copii din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” Rediu, comuna Răuseni, județul Botoșani.
Preotul paroh Justinian Tincu, ajutat de cadrele didactice, a selectat copiii proveniți din familii modeste, ai căror părinți se află în imposibilitatea de a le oferi cele necesare pentru frecventarea școlii.
În realizarea acțiunii caritabile, Fundația Medicală Providența a fost susținută de personalul Policlinicii și Spitalului Providența din Iași, dar și de alți donatori, care au manifestat receptivitate la demersul nostru umanitar.
Așadar, cei 19 copii au primit câte un ghiozdan echipat cu rechizitele corespunzătoare.
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024