Ştiri
VESTEA pe care toți elevii o așteptau, legea merge la președinte

Cei mai avantajați vor fi elevii din școala primară, dar și liceenii au motive de bucurie.

Numărul orelor petrecute de copiii din țara noastră la școală va fi mai mic decât în prezent. Măsura limitării numărului de ore pe care le pot petrece elevii la școală se regăsește într-un proiect de act normativ ce se află la votul decisiv al senatorilor, ieri fiind primit și raportul de admitere.

 

Tinerii ce urmează diverse forme de învățământ din țara noastră vor petrece mai puțin timp la școală, după cum stabilește Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011. Proiectul normativ a primit în 2018 votul decisiv al parlamentarilor, dar acum se află din nou la votul Senatului (cu propunere de adoptare), deoarece președintele țării a cerut reexaminarea documentului, scrie Avocatnet.ro.

 

Însă această adoptare, în urma reexaminării, este foarte aproape. Ieri a fost primit și raportul de admitere din partea comisiei de fond (Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport), ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, legea va fi adoptată și de Senat. Tot ce va rămâne de îndeplinit va fi promulgarea legii, de către președintele țării.

 

După cum prevede documentul, începând cu anul școlar 2020-2021, numărul de ore petrecute săptămânal la școală de către elevii din învățământul primar va fi limitat la 20 de ore, iar numărul de ore pentru cei ce învață în ciclul gimnazial va fi limitat la 25 de ore pe săptămână. În același timp, liceenii vor petrece la școală cel mult 30 de ore pe săptămână.

 

Aceste limite se referă, potrivit propunerii legislative, la orele “alocate atât pentru predare și evaluare, cât și pentru învățarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conținuturilor predate”.

 

În prezent, numărul maxim de ore pe care le pot petrece elevii din România este stabilit, în funcție de nivelul de învățământ, de o serie de planuri-cadru de învățământ. De exemplu, planul-cadru pentru învățământul primar folosit în prezent stabilește că elevii din acest ciclu de învățământ pot petrece la școală cel mult 22 de ore pe săptămână.

 

Pe lângă reducerea timpului pe care îl vor petrece elevii la școală, propunerea legislativă mai stipulează și că în școli și “în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violență psihologică - bullying”. Totodată, documentul stabilește că, pentru a putea identifica și interveni în astfel de cazuri, educatorii și profesorii vor trebui să participe la cursuri de perfecționare privind problemele legate de violența psihologică.

 

Atenție! Propunerea legislativă NU se aplică momentan. Aceasta trebuie să fie adoptată de Senat, promulgată de șeful statului și publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.

 

loading...
VEȘTI pentru mii de elevi: Ce se întâmplă cu bursele școlare
45.000 de euro câștigați de un colegiu din Botoșani, directoarea către elevi: Veniți la noi ca niște diamante încă neșlefuite

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Bucurie la FC Botoșani! Jucătorii au „năvălit” în conferința de presă cu tort și confetti – VIDEO
Staff-ul tehnic de la FC Botoșani a susținut joi dimineață conferința de presă premergătoare ultimului meci din campionatul regulat, împotriva celor de la ACS Poli Iași.
Candidați la primării, de la ofițeri în rezervă la mici afaceriști, fii de primari și crescători de mangalița – VIDEO
Nouă persoane au fost prezentate la conferința de presă de la ALDE, drept candidați la primăriile din județ.
Adolescenții răniți în accidentul de la Vorona se duceau la școală, au ajuns la spital cu răni grave
Tinerii implicați în accidentul de azi dimineață de la Vorona erau în drum spre școală.
Regele ”cocainei”, care acționa și la Botoșani, dat în vileag de amantă
Bărbatul a fost supravegheat cu dronele de la Direcția de Operațiuni Speciale.
Candidați în familie! Soția unui lider din ALDE Botoșani candidează la Primărie
Organizația ALDE Botoșani a organizat o nouă conferință de presă în care a prezentat o nouă serie de candidați la primării din județ.
Urmărire în trafic, ce explicații a dat tânărul la Poliție
Vehiculul, care a fost abandonat într-o pădure, a fost indisponibilizat de polițiști.
Comunicat PSD - Răspunsuri goale ale ministrului Costache la probleme reale din sănătate: mai multe paturi la urgențe, extinderea centrelor de sănătate mintală și asigurări ale spitalelor pentru malpraxis
Populația nu trebuie să mai aibă așteptări de la Guvernul Orban1 sau Orban 2 sau Orban 3 pentru a rezolva problemele reale din sistemul sanitar.
Zeci de cazuri de gripă la Botoșani: CÂTE decese s-au înregistrat în țară
Mii de botoșăneni au ajuns la spital într-o singură săptămână din cauza afecțiunilor respiratorii.
Doi botoșăneni implicați într-un accident cu trei mașini, unul dintre șoferi a ajuns la spital
Vinovat de producerea accidentului este un tânăr de 19 ani.
Loading...
Încă un politician pune gând rău părinților care cheltuiesc alocația copiilor: Se mai joacă și la păcănele!
Alocația ar putea fi acordată sub forma unor vouchere, dar au fost aduse în atenție și alte soluții prin care banii să nu mai ajungă în cârciumi sau la păcănele.
Astăzi îl cinstim pe botoșăneanul care a ERADICAT malaria și holera în România, un liceu în poartă numele
Într-o zi de 20 februarie se stingea din viață omul care, alături de Ion Cantacuzino, a eradicat în România holera și malaria.
Incredibil ce a ieșit la iveală după un accident produs de un botoșănean, polițiștii au întocmit dosar penal
Fără victime omenești, doar cu pagube materiale. Șoferul vinovat s-a ales însă cu dosar penal pentru o infracțiune care nu a avut legătură cu accidentul.
Botoșănean arestat după percheziții la domiciliu, CUM înșela oamenii care mergeau cu mașinile la reparat
Tânărul în vârstă de 23 de ani este cercetat pentru opt infracţiuni de înşelăciune.
Botoșăneni drogați ridicați de polițiști, CE aveau în buzunare
Cetățenii îngrijorați au anunțat poliția după ce au observat în ce stare se află cele două persoane.
Loading...
Tinerii din accidentul de la Vorona, în stare gravă la Urgențe, părinții în stare de șoc - FOTOGALERIE
Patru adolescenți implicați în accidentul rutier de la Vorona au ajuns la Compartimentul de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati.
GALERIE FOTO cu dezastrul de noaptea trecută, prefectul a aprobat locuințe modulare pentru două familii rămase pe drumuri
Două butelii scoase în ultima clipă, un cățel speriat salvat de un pompier, scrum și durere pentru o familie care, în doar câteva ore, a rămas fără agoniseala de o viață.
Municipiul Botoșani are buget! La a doua încercare consilierii au aprobat proiectul!
Cu 19 voturi pentru și 4 abțineri consilierii locali ai municipiului reședință de județ au adoptat prin vot bugetul local pe anul 2020.
Controversatul medic botoșănean trimis acasă de ministru promite că se întoarce, CE acuzații i se aduc
În cei aproape cinci ani de management, Oprişanu a fost implicat în mai multe scandaluri, în special cu angajaţi ai spitalului.
Focul a înghițit TOT, dar putem să îi ajutăm să o ia de la capăt: O mamă cu 5 copii are nevoie de ajutor – GALERIE FOTO
Strigăt de disperare al unei mame care, din păcate, este nevoită să doarmă sub cerul liber cu cei cinci copii.
Nebunia de la Vorona cauzată de un căruțaș
Un tânăr de 19 ani a fost la un pas de a produce o tragedie cumplită, în această dimineață.
Loading...
inpuff.ro%20
Sondaj
Mai mergeți să mâncați în restaurantele din Botoșani după controlul Protecției Consumatorilor?
Declaraţia zilei
„Nu uitați că suntem principalul vector de imagine al municipiului Botoșani la ora actuală. Nu știu dacă într-adevăr în bugetul de cheltuieli preconizat de dv. aveți posibilitatea să măriți aceste sume sau doar să modifica ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7834 lei
USD
Dolarul SUA
4.4307 lei
CHF
Francul elveţian
4.5078 lei
GBP
Lira sterlină
5.7074 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9526 lei
XAU
Gramul de aur
229.4268 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2506 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4151 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9360 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3420 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1914 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6404 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.