Un tânăr de 22 de ani din comuna Călărași a primit o bătaie soră cu moartea de la un consătean cu care avea un conflict mai vechi.
Cătălin M., de 37 de ani a adunat furie timp de mai multă vreme din cauza unui scandal mocnit pe care îl avea cu Daniel I, cu 15 ani mai tânăr. Acesta din urmă se îndrepta spre casă luni seara, când bărbatul de aproape 40 de ani s-a năpustit asupra sa și a început să îl lovească cu pumnii, ajutându-se ulterior și de o bâtă de lemn, pentru ca răzbunarea să fie mai dură.
Daniel I. a fost lovit cu putere în zona capului și lăsat ulterior să zacă într-o baltă de sânge. A fost găsit agonizând, de niște consăteni care au apelat de urgență la 112, băiatul ajungând la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Botoșani în stare gravă.
Tânărul a suferit multiple traumatisme cranio-cerebrale, iar medicii botoșăneni au hotărât să îl transfere la Spitalul Clinic „Dr. N. Oblu” din Iași.
În acest caz s-a deschis o anchetă pentru a cerceta împrejurările în care a izbucnit conflictul. „Cercetările au fost declinate în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, întrucât în urma probatoriului administrat s-a stabilit că sunt întrunite elementele infracțiunii tentativă de omor”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Botoșani.
(C.B.)
CITEȘTE:
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024