Furnizorul de căldură şi apă caldă al municipiului a fost dat în judecată de fostul director tehnic Vasile Costiuc (foto). Conducerea societăţii Termica a decis iarna trecută să îi rezilieze contractul de mandat, considerîndu-l vinovat pentru avaria produsă în noaptea de 26 spre 27 ianuarie, cînd toţi abonaţii societăţii au rămas fără căldură pe un ger cumplit. Costiuc, unul dintre cei mai vechi şefi ai unităţii Consiliului Local, a fost transferat atunci pe o funcţie de execuţie. El a plecat în concediu medical şi a deschis o acţiune în instanţă prin care solicită desfiinţarea deciziei de încetare a contractului şi repunerea pe funcţie.
În iarnă, în urma unei anchete administrative, conducerea Termica a decis încetarea contractului de mandat al directorului tehnic Vasile Costiuc şi desfacerea contractului individual de muncă al dispecerului de serviciu Ioan Pandelea. Totodată, la propunerea comisiei de anchetă, directorul societăţii de termoficare, Ion Diaconu, a dispus sancţionarea pecuniară a şefului de secţie Gică Sandu, care va avea salariul diminuat cu 10% timp de o lună.
Democrat-liberalul Ion Diaconu nu s-a considerat vinovat cu ceva pentru ceea ce s-a întîmplat atunci şi, ca atare, nu şi-a aplicat vreo sancţiune.
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024