Un botoșănean a fost bătut zdravăn de doi frați până a ajuns la spital. S-a întâmplat în satul Dragalina al comunei Hlipiceni.
Cei doi frați au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de loviri sau alte violențe.
În fața instanței de la Judecătoria Botoșani a fost prezent botoșăneanul agresat care a povestit cum s-a petrecut incidentul.
Acesta a mărturisit că se întorcea împreună cu soția sa de la Primărie întrucât beneficiază de ajutor social, iar pe drum s-au întâlnit cu unul dintre agresori. Cel din urmă era într-o căruță și tot înjura.
În continuare, bărbatul a povestit că mai apoi ei și-au văzut de drum și s-au oprit la un bar din sat pentru a plăti o datorie și profitând de ocazie și-au luat și câte o bere.
Însă surpriză, nu le-a tihnit prea mult berea și asta pentru că cei doi frați agresivi și-au făcut apariția la bar.
'' Ne-au întrebat dacă bem o bere, am refuzat și după aceea au început să-mi spună ești șmecher, hai să facem o partidă. Le-am spus că nu vreau sa mă bat cu ei.''
Bărbatul a relatat că imediat cei doi l-au scos afară din bar pentru a-l bate.
'' Ieșind în stradă mi-au spus că mă taie cu cuțitul că sunt un curvar, dar eu în 20 de ani de când sunt cu soția nu am înșelat- o. Mai mult m-au lovit la față cu pumnul. Până am ajuns la căruță mi-au mai aplicat câteva lovituri”,
El susține că a încercat să se apere astfel că a încercat sa ia din căruță o bărdiță. Însă fără sorți de izbândă.
„Cei doi au tăbărât pe mine, mi-au luat bărdița din mână, voiau sa se ducă la soție”,
Într-un final conflictul a fost aplanat odată cu venirea polițiștilor la fața locului, iar bărbatul agresat a fost transportat cu o ambulanță la spital unde a primit îngrijiri de specialitate.
Având în vedere că soția botoșăneanului agresat a fost de față când s-a petrecut incidentul, aceasta a fost citată ca martor. Îngrozită de cele întâmplate, femeia a susținut că ea a încercat să-și salveze soțul, dar fără succes.
„Am insistat să-l lase în pace că avem copii acasă. Eu am început să plâng, tremuram toată. Parcă trăiesc clipele și acum. Apoi a venit Poliția, salvarea”, a spus în fața instanței botoșăneanca
Bărbatul cere acum daune morale în valoare de 10.000 de lei. Pentru termenul următor a fost citat și unul dintre agresori pentru a-și susține punctul de vedere.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbat din județul vecin, băgat după gratii la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Pompierii botoșăneni la datorie în Duminica Floriilor
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024