Top News
Copiii ni se DISTRUG sub ochii noștri: O poveste fără sfârșit, zeci de botoșăneni pe drumul care nu duce nicăieri

Fie că vrem să recunoaștem sau nu, etnobotanicele rămân o atracție pentru mulți dintre adolescenții botoșăneni și nu în puține cazuri, chiar pentru adulții care doresc o evadare mai atipică din cotidianul stresant.

Ce este mai trist este faptul că periodic la Unitatea de Primiri Urgențe ajung așa zișii „drogați”, mulți dintre ei cu buletinele abia obținute.

 

Făcute special pentru o clipă de relaxare, pentru un moment în care poți uita de problemele de zi cu zi, etnobotanicele reprezintă o mare problemă la nivelul municipiului. Fie în scara blocului sau pe stradă, într-un cerc de prieteni, sunt botoșăneni care din teribilism sau pură curiozitate încearcă substanțe de tipul acesta. 

 

Iar mai apoi este aproape imposibil să iasă din acest miraj mortal.

 

”Este o poveste fără sfârșit, spunea cineva că durează cred două săptămâni să inventeze o substanță nouă și doi ani să o treci pe lista substanțelor interzise,”

Gina Turcoman, șefa Secției de Psihiatrie Botoșani 

 

Foarte puțini tineri recunosc că au o problemă. Și mult mai puțini sunt cei care testează doar o singură dată și se opresc, dându-și seama de cât de dăunătoare pot fi organismului, substanțele chimice pe care le introduc voluntar în corp. Iar, motivele pentru care adolescenții încearcă etnobotanicele diferă.

 

”Ei se mai iau și unul după altul, este presiunea grupului, nevoia de a aparține unui grup și de a face  ca și ceilalți. Se copie, experimentează. Poate printre ei sunt și copii care încearcă o dată din teribilism și își văd după aceea de treaba lor. Aceștia de obicei nu ajung la internare,”

Gina Turcoman, șefa Secției de Psihiatrie Botoșani 

 

Din nefericire, mulți ajung în stare de inconștientă la spital, aduși de familie sau prieteni.

 

În spatele acestui tip de consum stau adesea adevărate drame. Mulți dintre consumatori sunt persoane dezechilibrate emoțional sau care se află în situații dificile din viață. Cert este că la copii, părinții ar trebui să observe din timp dacă personalitatea acestuia este în dezechilibru. Un tânăr de acest fel va fi mult mai predispus tentației de a consuma astfel de substanțe.

 

”Ajung ocazional, nu prea ajung de bună voie (la spital n.r.) și nu prea sunt rezultate pentru că acest consum de etnobotanice se asociază invariabil cu o personalitate dizarmonică sau o personalitate în curs de structurare dizarmonică și problema nu este atât a consumului cât a personalității individului, că niciodată un om echilibrat nu va fi foarte tentat să încerce sau un copil echilibrat. Dar, un copil care are tulburări de comportament, care prefigurează o personalitate instabilă emoțional, sigur că va fi atras și de componenta asta,”

Gina Turcoman, șefa Secției de Psihiatrie Botoșani 

 

În cele din urmă, capătul pentru „etnobotaniști” este patul de spital. Rămân internați câteva zile, însă timpul este mult prea scurt. Nici un cadru medical nu poate garanta că orice persoană care este externată nu o va lua de la capăt.

În lupta cu astfel de substanțe este nevoie de multă consiliere, iar costul terapiei la psiholog nu poate fi suportat de oricine.

 

Zeci de persoane ajung la spital anual pentru consum de substanțe halucinogene. 

loading...
FENOMENUL care îngrijorează, șeful Serviciului de Criminalitate: Pe piață apar droguri mult mai puternice

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Isabela ALEXANDRESCU
DOLIU în învățământ: Un îndrăgit profesor s-a stins astăzi din viață
Învățământul botoșănean este în doliu după ce un profesor s-a stins din viață în dimineața zilei de 18 august 2019.
Cornișa - un imens club în aer liber, mii de oameni sar lângă scenă – VIDEO & GALERIE FOTO
Prima trupă de impact național care urcat pe scena Summer Fest Botoșani 2019 a fost DJ Project. DJ Gino Mazotti și DJ Maxx au ajuns în fața spectatorilor de la Cornișa AquaPark & Sports după ora 20:30 și după ce au așteptat prin culise ca mai întâi să cânte Oana Tăbultoc.
SEARA ACEASTA: Mașină răsturnată pe cupolă, șoferul transportat la spital – GALERIE FOTO
Un nou accident rutier s-a petrecut joi seară într-o comună din Botoșani.
Accident GRAV cu trei răniți: Mașină cu roțile-n sus, șofer de 21 de ani încarcerat - FOTOGALERIE
Eveniment rutier petrecut joi după-amiază în județul Botoșani.
Dosarul PANOUL: Inscripțiile elevului-erou regăsite peste decenii la celălalt capăt al țării - GALERIE FOTO
Spiritul lui Mugur Călinescu, elevul-erou din Botoșani care a înfruntat de unul singur Securitatea lui Ceaușescu, reînviat în Timișoara, localitate declarată în ianuarie 1990 oraș-martir al României.
ULTIMĂ ORĂ: Mașină cu trei tineri răsturnată pe Calea Națională, zeci de oameni adunați la accident – GALERIE FOTO
Eveniment rutier petrecut în urmă cu puțin timp pe Calea Națională, chiar în dreptul Bisericii Sf Ilie.
ARDE!!! În Botoșani se înregistrează cea mai insuportabilă CANICULĂ din țară
Botoșănenii care au ieșit astăzi pe stradă au avut de înfruntat temperaturi la limita suportabilității, specialiștii spunând că aici s-a înregistrat cel mai mare nivel al disconfortului termic din România.
Stupi FURAȚI la Botoșani, hoțul căutat după ce și-a uitat tricoul: Se oferă recompensă de 500 de EURO GALERIE FOTO
Un nou furt s-ar fi petrecut la Botoșani, iar hoțul este căutat pe rețele de socializare.
OFICIAL la Botoșani: Fără operații estetice în cabinete, botoșănencele nevoite să meargă în alte județe            
De multe ori suntem nemulțumiți de felul în care arătam astfel că avem tendința să recurgem la operații estetice. Unele doamne ar face orice să aibă sânii mai mari, nasul mai mic sau buze mai pline. Iar pentru a avea asta, chirurgia plastică pare unica soluție salvatoare.
Mamă prinsă vagabondând cu copilul în București! Adusă cu o mașină și lăsată în fața Direcției Copilului la Botoșani
Reprezentanții unei direcții a copilului din București au făcut un drum cu mașina la Botoșani pentru a aduce o femeie cu afecțiuni psihice prinsă pe stradă vagabondând cu un copil de 6 ani.
Gusturi muzicale: PETIȚIE pe Facebook, sute de botoșăneni îl cer la SummerFest-ul de la Cornișa pe… Adrian Copilul Minune – VIDEO :P
Un eveniment creat de un botoșănean a suscitat interesul câtorva sute de oameni, pe o rețea de socializare. Facebook, evident.
Chioșc ridicat de Primărie din curtea unei școli din municipiul Botoșani, polițiștii locali chemați în zonă – FOTO & VIDEO
După dezafectarea care a avut loc miercuri dimineață la o fostă crâșmă de pe strada Muncel, a urmat o alta astăzi, pe strada Prieteniei, în curtea Școlii Gimnaziale nr. 12.
Managerul și directorul medical de la Spitalul Județean „la mâna” președintelui interimar al CJ: Pot destitui conducerea spitalului
Pe masa președintelui interimar al Consiliului Județean Botoșani se află două rapoarte, urmare a unor anchete efectuate la spitalul de la Săveni, unde a murit Toader Leampăr, fostul primar de la Vorniceni.
Fostă crâșmă dărâmată de Primărie și Poliția Locală, viceprimarul Murariu amenințat de „proprietar” – GALERIE FOTO & VIDEO
Acțiunile Primăriei de dezafectare a construcțiilor ilegale aflate pe domeniul public au continuat miercuri, 7 august 2019 pe strada Muncel din municipiul Botoșani, aflată în imediata apropiere a centurii Împărat Traian.
Plângere penală împotriva lui Eugen Țurcanu: Este acuzat că l-a strâns de gât pe medicul veterinar de la DSPSA și l-a izbit de pereți
Săptămâna în curs a început cu scandal la padocurile municipalității care sunt gestionate de Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA), aflată în subordinea Primăriei Botoșani și condusă de Eugen Țurcanu.
Fina ministrului Budăi a intrat bugetar într-o instituție din Botoșani, unde au fost 25 de candidați pe-un loc la concurs
Concurență acerbă pentru un post vacant la o instituție publică din Botoșani.
O zi cu adevărat deosebită! Doctorița Ciofu în ipostaze mai rare, a cântat și a făcut horă la Conacul Zăicești – GALERIE FOTO & VIDEO
Culoarea zilei a fost albul imaculat care exprimă puritate iar sloganul ales a fost „reușim împreună”. Într-o sală generoasă de la Conacul Zăicești au fost adunați mulți copii speciali pentru care mulți adulți, printre care și medicul Tamara Ciofu, refuză să lase să se întâmple un lucru: să le fie răpită copilăria.
Scandal într-o familie din Botoșani, vecinii au alertat autoritățile: Doi copii luați forțat de lângă părinți de Direcția Copilului
Caz dureros într-o localitate din Botoșani din cauza unor părinții care după ce beau, adică aproape zilnic, se ceartă până îi aud și vecinii. Ceea ce este trist este că doi copii mici sunt martorii frecvenți ai acestor scene.
Singurul medic de la Secția de la Săveni a DEMISIONATGALERIE FOTO
Din motive de sănătate medicul internist Elena Cardaș și-a dat demisia de la Secția Exterioară Săveni a Spitalului Județean Mavromati.
Un primar cere ajutorul jandarmilor pentru a fugări golanii de pe stradă
După ce lucrurile au scăpat puțin de sub control, un primar botoșănean solicită sprijinul echipajelor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi pentru a calma spiritele în orașul lui.
melimeloparis.ro%20
Sondaj
V-a plăcut SummerFest-ul organizat la Parcul Cornișa?
Da
Nu
Nu am participat
Declaraţia zilei
”A fost o onoare pentru mine să fiu propusa și votată de către colegii mei pentru funcția de secretar general al organizației TNL Botoșani. Mă bucur că am avut oportunitatea să fac parte din organizație, care este un loc unde ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7274 lei
USD
Dolarul SUA
4.2601 lei
CHF
Francul elveţian
4.3460 lei
GBP
Lira sterlină
5.1683 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0003 lei
XAU
Gramul de aur
205.3780 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2407 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4444 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8920 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2022 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1833 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6340 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.