În cursul zilei de luni, autoritățile botoșănene au raportat că o femeie de 28 de ani, din Săveni, a murit, aceasta prezentându-se prea târziu la spital.
În aceeași zi de luni, la amiază, în parcul central al municipiului Dorohoi, un tânăr de 28 de ani era găsit fără suflare.
Trecătorii au sunat la 112, însă echipajul SMURD sosit la fața locului, în ciuda manevrelor de resuscitare, nu a mai reușit să îl readucă la viață, fiind declarat decesul.
Moartea acestuia apare abia astăzi, miercuri, pe lista decedaților pe seama Covid-19, autoritățile confirmând faptul că este vorba despre un tânăr de 28 de ani, din Dorohoi, persoană fără adăpost, care locuia de multe luni pe stradă.
Potrivit raportărilor oficiale, tânărul ”avea comorbidități și era nevaccinat”.
Tânărul în vârstă de 28 de ani, Vasile Buruiană, era cunoscut autorităților publice locale. El își făcuse un obicei din a se „caza” în locul în care a murit luni la amiază, la Dorohoi.
Încă din vară, el și-a adus saltea, pături, transformând locul în propria locuință, relatează realitateadorohoiană.ro. A fost nevoie de intervenția autorităților, în luna august, pentru a-l evacua prima dată, în condițiile în care pietonalul urma să găzduiască Festivalul Tradițiilor Meșteșugărești.
La aproximativ o lună de la prima evacuare, el a revenit în vechiul loc, aducând și de această dată „mobilierul”, adică saltea, pături, locul fiind presărat de sticle goale de băuturi alcoolice, dar de această dată și-a adus și companioni.
Autoritățile locale au intervenit pentru a doua oară în urmă cu aproximativ zece zile, când l-au evacuat din nou. Vasile Buruiană și-a făcut din nou apariția, în același loc în urmă cu trei-patru zile, aducând cu el aceeași recuzită, saltea pătură și sticle de alcool.
Luni la amiază, el a fost găsit decedat, echipajele medicale sosite la fața locului neputând să mai facă nimic pentru el.
Potrivit raportărilor oficiale, doi tineri în vârstă de 23 și 28 de ani cu COVID-19 au murit, decesele lor fiind raportate miercuri de către autorități. Niciunul dintre ei nu era vaccinat, iar cel de 23 de ani nu avea comorbidități.
Un tânăr de 23 de ani din județul Dolj, fără comorbidități și nevaccinat.
Un tânăr de 28 de ani din județul Botosani, care avea comorbidități și era nevaccinat.
Precizăm că informațiile oficiale sunt prezentate de către autorități și avizate de pagina stirioficiale.ro, un proiect realizat în cadrul Code for Romania Task Force în parteneriat cu Guvernul României prin Autoritatea pentru Digitalizarea României și Departamentul pentru Situații de Urgență, cel din urmă condus de către Raed Arafat.
(Foto: realitateadorohoiana.ro)
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024