Top News
Minunea de Înviere! Ioana primeşte lumina… ochilor la celălalt capăt al Europei

Se spune că minunile se întâmplă atunci când crezi în ele. Nu ştim dacă Ioana, la cele patru luni şi câteva zile ale sale, ştie ce este o minune. Dar sigur a trăit-o. Sau, mai exact, o trăieşte de vreo două săptămâni încoace.

Vedere în procente


Fetiţa din Cheleş – Suliţa născută prematur pe 7 decembrie 2016 a fost operată joi la Fundaţia Oftalmologică „Adolphe de Rothschild” din Paris. Deocamdată la ochiul drept.


„Medicii au spus că este prea firavă şi nu poate suporta operaţia la ambii ochi”, afirmă Mariana Sacrieru, mama sa.


Când am vorbit la telefon îşi ţinea odorul în braţe. Abia trecuseră 24 de ore de la intervenţia chirurgicală, însă deja erau externate.
Pe 18 mai urmează să fie operată şi la ochişorul stâng.


„Medicul ne-a spus că el garantează 80% capacitate de vedere la un ochişor şi 30% la celălalt. Dar ne-a zis că poate evolua mai bine şi să vadă şi cu celălalt 80%”,


Mariana Sacrieru, mama Ioanei.


Da, până la urmă lumina ochilor, ca şi deseori viaţa, se reduce la câteva cifre, la niște procente.

Lumina vine din suflet


Şi ca procentele să fie îndeplinite este nevoie de oameni cu suflet… sută la sută. De care Ioana a avut parte. După publicarea în Vinerea Mare a articolului în care făceam publică povestea dureroasă a micuţei o mulţime de români, din Botoşani, din Belgia, din Franţa, de la participanţi la emisiunea „Chef la Cuţite” şi Asociaţia Nevăzătorilor până la un contabil botoşănean din capitala UE şi un director de instituţie au sărit să o ajute. Un funcţionar din Botoşani, pe care poate îl dă orice afară din casă, dar numai banii nu, a făcut apel la prieteni, a scos de unde avea, de unde n-avea şi a ajutat şi el. Minunea lumii! Inclusiv un parlamentar a băgat mâna în buzunar şi a ajutat. Cu toţii au dorit însă să rămână anonimi. Cineva chiar ne-a transmis: „când ajuţi pe cineva nu trebuie să te lauzi”.


„I-a sunat soţiei continuu telefonul. Parcă e pelerinaj aici, toată lumea ne caută”, spunea pe 14 aprilie, vizibil emoţionat, Petru Sacrieru, tatăl fetiţei.

Paris, mon amour


Astfel, deşi părea o misiune imposibilă, pe 17 aprilie Petru, Mariana şi Ioana Filofteia au decolat de pe Aeroportul Iaşi.
Programarea separată a operaţiei la cei doi ochi le-a creat noi probleme întrucât aveau rezolvată cazarea doar până pe 2 mai, când ar fi trebuit să aibă loc, conform planificării iniţiale, ultima consultaţie de după operaţie. Dar au găsit printr-o biserică o soluţie şi după data menţionată se vor muta dintr-un hotel într-o garsonieră din Paris.
Lumina pare să fi venit şi pe strada lor, pentru fetiţa lor.

loading...

 

ULTIMĂ ORĂ: Masca obligatorie la Botoșani pe pietonale, în stații, piețe, târguri
Autoritățile au făcut anunțul în urmă cu puțin timp. Începând cu 1 august 2020 botoșănenii vor fi obligați să poarte măștile de protecție și în anumite spații deschise. 
Consiliera acuzată de trădare „încolțită” de PSD-iști în plen: Dacă citeam în engleză, cine înțelegea?
Consilierii locali s-au întâlnit joi în ședință ordinară, iar întâlnirea online a fost condusă de Daniela Roșu, cea care a fost exclusă din PSD, dar care a obținut în instanță anularea actului emis de partid.
Pe bune sau pe... campanie? Mega proiect de alimentare cu gaze a județului anunțat de vicepremier și senator: Abia aștept ca dl Șoptică să fie președintele CJ
Prezentă marți la Botoșani, viceprim-ministrul Raluca Turcan a făcut publice planurile Executivului de extindere a rețelei de gaze. Aceasta pentru că la data actuală gradul de racordare a locuințelor din România este de numai 32%, procent catalogat drept ”aproape o rușine” de oficialul guvernamental.
Doi soți din Botoșani MORȚI în accident, director „amenințat” cu amendă fiindcă ține procesul pe loc
Sunt mai bine de cinci ani de când doi soți își pierdeau viața într-un cumplit accident rutier în intersecția de la Orășeni Deal. Au rămas în urmă doi copii orfani în timp ce procesul bate pasul pe loc din cauză că dosarul este blocat la București.
ANCHETĂ: Trei întrebări și mai mulți actori botoșăneni, în trei decenii și jumătate de teatru - FOTO
O anchetă începută în anul 1985, de către secretarul literar al Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani, este continuată astăzi de publicația Botoșăneanul. Aceleași întrebări, alți actori. Uneori aceeași scenă.
Curs de dezvoltare a creativității, în aer liber, lângă piscină! Zeci de cadre didactice specializate în cadrul unui program european – FOTO&VIDEO
Proiectul lansat în mediul online la finele lunii trecute a intrat în perioada de implementare. Zeci de cadre didactice de la Botoșani au început cursurile de dezvoltare a creativității în cadrul programului ”CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future – Forță de muncă creativă pentru un viitor transfrontalier”.
Un nou SCANDAL în politica botoșăneană un lider local PSD și-a dat demisia din cauza unui liberal care acuză că a fost păcălit de doi parlamentari
Luptele politice în pre-campania electorală aferentă alegerilor locale din septembrie se amplifică.
VIDEO din noul autobuz ISUZU care va circula în oraș pentru toți botoșănenii, de săptămâna viitoare – GALERIE FOTO
După numeroase petiții, semnale de alarmă, postări pe Facebook, jigniri, atacuri politice și valuri de revoltă, tramvaiele de la Botoșani devin în sfârșit, istorie.
EXCLUSIV: Social-democrata care nu a intrat în cursa din partid pentru CJ este candidata PSD la președinția Consiliului Județean
Ceea ce Botoșăneanul anticipa încă de luni la ”Ancheta Săptămânii” și anume că nominalizarea pentru obținerea candidaturii la președinția Consiliului Județean din partea PSD nu va fi obținută de vreunul dintre pretendenții înscriși în cursa internă, s-a confirmat între timp.
Loading...
Suspectul de covid mort în accident rutier, plimbat dezbrăcat prin curtea spitalului: Era inconștient pe targă, doar în lenjerie intimăFOTOGALERIE
Familia lui Florin Caba, botoșăneanul de 42 de ani care a murit în accidentul de la Dealu Mare continuă să se revolte împotriva situației care a urmat evenimentului rutier.
Candidat la Primăria Botoșani cu program electoral din urmă cu 20 de ani, (încă) de actualitate: M-am uitat în jurul meu (la ceilalți candidați) și-am prins curaj VIDEO
Partidul Mișcarea Populară (PMP) – Filiala Botoșani și-a prezentat joi dimineață candidatul pentru Primăria Botoșani, validat de București în data de 20 iulie 2020.
Bărbatul mort în accidentul rutier de ieri SUSPECT de covid, familia plânge la morgă, medicii au chemat Poliția – GALERIE FOTO & VIDEO
Întorsătură dureroasă de situație în cazul bărbatului de 42 de ani care a decedat în urma unui accident rutier care s-a produs ieri, marți, 21 iulie 2020 la Dealu Mare, intrarea în municipiul Dorohoi.
ULTIMA ORĂ: Covidul de la CFR Cluj a șutat puternic și în Golofca, fotbalistul a picat la marea testare
Situația devine din ce în mai îngrijorătoare la CFR Cluj! După ultimele testări, s-a ajuns la 10 jucători testaţi pozitiv cu COVID-19.
Povestea fantastică a lui ROC, botoșăneanul matematician care a „dat în mintea copiilor” cu ”Durdulucă în strămoșia Blajinilor” - FOTO
După proză și poezie, scriitorul născut la Botoșani vine acum cu o surpriză care s-ar putea încadra în categoria carte-eveniment.
Loading...
Imaginea tristă a unui oraș care se (prea)schimbă - FOTO
Locuitorii care de zeci de ani admirau vechea casă și florile care parfumau împrejurimile trec acum triști prin zona care curând va deveni un șantier.
Spălătorie auto din Botoșani EVACUATĂ cu executorul judecătoresc – FOTOGALERIE
O altă sentință judecătorească pusă în executare în cursul zilei de joi, 16 iulie 2020, a fost în cazul unei persoane juridice.
Încă un consilier și-a recâștigat mandatul în instanță, într-un război politic cu Prefectura și două partide
În urmă cu o lună, prefectul Dan Nechifor era acuzat de faptul că s-a grăbit să emită un ordin prin care un consilier local ales viceprimar își pierdea mandatul înainte de termen.
Încă o bombă politică: Vicepreședintele PSD a trecut la Pro România și candidează la Primăria Botoșani
Apropierea alegerilor locale tulbură serios apele politicii botoșănene. După ce ieri candidatul ALDE la Primăria Botoșani s-a retras din cursă, astăzi la Pro România s-a decis schimbarea persoanei nominalizate inițial.
Bombă înaintea alegerilor: Unul dintre candidații la Primăria Botoșani S-A RETRAS din cursă
Prima mare surpriză din perioada de precampanie electorală vine de la Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), care cu doar două luni și jumătate înainte de alegeri a rămas fără candidatul nominalizat la funcția de primar al municipiului Botoșani.
Artista de la Prisacani iubită de botoșăneni a ajuns pe acoperișul României cu ia cusută de bunica Anica – GALERIE FOTO & VIDEO
Iustina Irimia Cenușă nu mai are nevoie de prezentare, pentru că botoșănenii în marea lor parte o cunosc și o îndrăgesc. Și nu doar ei, ci și românii care au rezonat cu „Fetele de la Botoșani” când au lansat invitația muzicală ”Hai la Botoșani”, cu un succes real în lumea artistică românească.
Nu draga Slava a lui Dumnezeu ... Doctorii au facut o minune, si oamenii care au ajutat.
1 mai 2017, 08:48
Foarte emoționant, micul înger va putea vedea, Dumnezeu a făcut o minune!!!
29 aprilie 2017, 21:58
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
Am reușit să strângem la un loc cei mai frumoși interpreți care ne vor delecta cu cele mai frumoase melodii. Sperăm că acest eveniment va fi unul de succes pentru a putea finaliza căsuța lui Florinel Bastic, băiatul de doar 9 ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8336 lei
USD
Dolarul SUA
4.0757 lei
CHF
Francul elveţian
4.4832 lei
GBP
Lira sterlină
5.3448 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8564 lei
XAU
Gramul de aur
267.2285 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2467 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4013 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9420 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0762 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1852 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6488 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.