Top News
Parlamentarii PSD Botoșani își dărâmă Guvernul pe care l-au ridicat în slăvi cinci luni: Parcurge la virgulă ceea ce s-a promis / Este nevoie de schimbarea echipei de guvernare pentru recuperarea întârzierilor

Parlamentarii PSD Botoșani pun zilele acestea umărul la intrarea partidului în istoria politică a României și probabil și a celei europene și mondiale. După mai bine de cinci luni în care fără încetare au lăudat care pe unde au putut Cabinetul Grindeanu, de o săptămână, la semnalul conducerii centrale, și-au schimbat brusc opinia.

Cel mai performant Guvern din UE a devenit cel mai prost într-o noapte

Pe 15 iunie, Doina Federovici, lidera județeană a social-democraților botoșăneni, a anunțat că, ”este nevoie de schimbarea echipei de guvernare pentru recuperarea întârzierilor înregistrate”.


Afirmația senatorului este șocantă dacă ținem cont de declarațiile pe care atât ea, cât și colegii săi de partid și de Legislativ le făcuseră până doar cu o zi înainte.


Astfel, pe 14 iunie, deputatul Marius Budăi spunea că, în ciuda tuturor criticilor că programul PSD va destabiliza economia, pe primul trimestru, România a avut o creștere economică de 5,7%, fiind pe primul loc în Uniunea Europeană și că, datorită acestor rezultate bune, de la începutul anului, mai multe organisme financiare și-au schimbat estimările în sens pozitiv în ceea ce privește evoluția economiei românești.


Așadar, economic vorbind, pe 14 iunie Cabinetul Grindeanu era practic cel mai performant din Europa, pentru ca pe 15 iunie să aibă restanțe atât de mari în aplicarea programului de guvernare încât trebuie demis.

E primul Guvern cu adevărat interesat de soarta românilor din străinătate. Ca atare, trebuie demis


Pe 12 iunie alt deputat, Răzvan Rotaru, anunța că, „au început să se vadă primele rezultate ale activității la nivel central și local a PSD. Județul Botoșani ocupă primul loc din țară la creșterea numărului de companii nou înființate raportat la aceeași perioadă a anului trecut”.


Pe 8 iunie deputatul Costel Lupașcu lăuda faptul că Executivul Grindeanu a adoptat prin Hotărâre de Guvern, Strategia națională pentru românii de pretutindeni pentru perioada 2017-2020, document ce cuprinde măsuri concrete pentru sprijinirea comunităților de români din afara granițelor țării, dar și programe de integrare socio-profesionale dedicate conaționalilor care doresc să se întoarcă în România:


„Este primul Guvern care este interesat cu adevărat de soarta românilor care trăiesc și lucrează în străinătate”.


Dacă tot era pe 8 iunie primul Guvern cu adevărat interesat de soarta românilor, pe 15 iunie s-a convenit că trebuie răsturnat.

”Măsurile adoptate de Guvernul Grindeanu impulsionează investitorii să vină în țara noastră”


Pe 7 iunie, deputatul Mihaela Huncă anunța că s-a adoptat în Guvern decizia de a se acorda granturi de cercetare pentru tinerii absolvenți de liceu care au obținut premii la olimpiadele naționale și internaționale:


„Acest lucru este dovada că PSD este interesat să oprească exodul tinerilor din țară și să ofere o șansă pentru a se dezvolta aici în România. Această măsură promovată de Ministerul Cercetării și Inovării vine în completarea proiectelor de legi elaborate de Guvernul Grindeanu, care sunt în dezbaterea Parlamentului pentru a fi adoptate”.


Pe 6 iunie deputatul Marius Budăi remarca faptul că rata șomajului în România se află la cel mai scăzut nivel din ultimii 23 de ani și asta datorită Cabinetului Grindeanu:


„În prezent, România este locul 2 în Uniunea Europeană privind cea mai mică povară fiscală, după Irlanda. Măsurile adoptate de Guvernul Grindeanu impulsionează investitorii să vină în țara noastră, nu însă pentru salarii mici, cum a fost până anul trecut, ci pentru un mediu de afaceri prietenos”.


Un Guvern atât de bun la finalul primei săptămâni din iunie a devenit atât de slab la jumătatea lunii încât trebuie trimis acasă.

”Performanța economică a guvernării PSD-ALDE este rezultatul aplicării măsurilor promise în campania electorală și incluse în programul de guvernare”


Cu mai puțin de o lună înainte de a anunța că actualul Guvern este în întârziere și că trebuie schimbat, Doina Federovici aprecia tocmai faptul că realizările Cabinetului Grindeanu se regăsesc deja în nivelul de rai al românilor.  


„Cetățenii încep să simtă că viața lor s-a îmbunătățit și le rămân mai mulți bani în buzunar în fiecare lună. Acestea sunt efectele generate de măsurile din primele 4 luni de aplicare a programului PSD. Contrar estimărilor pesimiste ale forurilor internaționale, majorările de pensii și salarii, precum și reducerile sau eliminările de taxe și impozite au pus economia în mișcare. Asta înseamnă creșterea reală a nivelului de trai din România”, a declarat Doina Federovici.


Parlamentarul evidenția faptul că, performanța economică a guvernării PSD-ALDE este rezultatul aplicării măsurilor promise în campania electorală și incluse în programul de guvernare.
Incredibil este că la mai puțin de o lună de la acea dată senatorul PSD a declarat că trebuie îndepărtat actualul Executiv fiindcă este în urmă cu programul de guvernare.

”Felicit echipa de miniștri a Cabinetului Grindeanu”


Dar aceasta nu este tot. Pe 17 mai deputatul Mihalea Huncă afirma:


„Este un mare pas înainte acest act normativ și felicit echipa de miniștri a Cabinetului Grindeanu pentru această decizie. Numai prin astfel de măsuri vom putea stimula întreprinderile mici și mijlocii din țara noastră și mediul de afaceri să creeze locuri de muncă și să pregătească tinerii într-o meserie”.


În fine, pe 11 mai 2017, Costel Lupaşcu făcea o analiză a primelor 100 de zile de guvernare PSD. Concluzia sa de atunci?


„Guvernul Grindeanu este primul care parcurge la virgulă ceea ce s-a promis în campania electorală, cu termene și obiective precise pentru fiecare trimestru. Iar oamenii simt că se realizează ceea ce au votat”.
Așadar, după ce l-a felicitat pentru că aplică ”la virgulă” programul de guvernare, acum PSD Botoșani în frunte cu toată echipa de parlamentari susține demiterea Cabinetul Grindeanu pentru că... are mari întârzieri în aplicarea programului de guvernare.

Trimit acasă miniștrii pe care i-au adus la Botoșani și au descărcat sacul cu promisiuni


Aceasta este însă varianta oficială. Neoficial mai mulți PSD-iști botoșăneni se declară realmente șocați de ceea ce se întâmplă în partid. Unii dintre ei recunosc chiar că ”Dragnea a luat-o la razna ca să scape de dosare”, dar că în partid a fost instaurată o atmosferă de teroare și că orice afirmație contrară liniilor directoare de la centru le-ar pune brusc capăt carierei politice în PSD, ”dacă el e în stare să demită un întreg Guvern”.


Peste toate acestea, parlamentarii PSD Botoșani, dar și ceilalți lideri social-democrați, ajung să demită un Guvern care a trimis o mulțime de miniștri în județ: al Transporturilor, al Consultării Publice și Dialogului Social, al Tineretului și Sportului, al Agriculturii. Aceștia au făcut la Botoșani o sumedenie de promisiune, de la reabilitarea drumului spre Târgu-Frumos, la sprijin pentru înființarea unui complex sportiv național. După ce s-au zbătut să-i aducă în Botoșani și au scos promisiuni de la ei, parlamentarii PSD Botoșani sunt deciși să le dărâme Guvernul.  

loading...
Comunicat PSD: După primele 100 de zile de guvernare, botoșănenii simt că PSD a adus o schimbare în bine
Oficial! PSD Botoșani susține demiterea lui Grindeanu şi deciziile adoptate de conducerea centrală a partidului

 

EXCLUSIV: Încă un primar intră în PNL, a depus adeziune în noaptea alegerilor
Primarul de la Pomârla nu este singurul din județ care după ce PNL a ajuns la guvernare, iar Klaus Iohannis a câștigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale, și-a redescoperit valențele liberale.
Mai aproape de Botoșani! Starbucks deschide o cafenea pe 210 de metri pătrați
Vineri, 15 noiembrie, lanțul de cafenele Starbucks va inaugura la Suceava prima cafenea de acest tip din nord-estul României, după cea din Palas Iași. Starbucks va fi prezent la parterul Iulius Mall Suceava, pe o suprafață de 210 metri patrati, anunță YesComment.ro.
Show-ul lui Ștefan Bănică, chinuit la Botoșani de acustica îngrozitoare a Polivalentei: Nu știu cum ajunge sunetul la voi - VIDEO & GALERIE FOTO
După câțiva ani, Ștefan Bănică a revenit în fața publicului botoșănean. A făcut-o joia trecută seară, la Sala Polivalentă.
BOMBĂ POLITICĂ: Șeful Pro România Botoșani trece la PNL, supărat pe șefii de la București - Ne-au umilit
Victoria detașată a lui Klaus Iohannis în primul tur al alegerilor prezidențiale și revenirea PNL la guvernare aduce și primul transfer de anvergură al liberalilor.
Rămas în învățământ! Profesorul de sport acuzat că a bătut șase elevi, predă la altă școală
Profesorul de sport care pe data de 11 octombrie a fost acuzat de mai mulți părinți că le-ar fi lovit copiii profesează în continuare în sistemul educațional botoșănean.
Accident cumplit provocat de o măicuță, daune URIAȘE cerute pentru dezastru rutier de la o femeie care n-are nimic
Unele dintre cele mai cumplite accidente de la Botoșani s-au petrecut în intersecția de la Orășeni Deal. Așa și-a căpătat și denumirea de „intersecția morții”. Cele mai multe dintre procesele ce s-au deschis în urma acestor evenimente rutiere sunt în plină desfășurare.
Președinta unei secții de votare a chemat Poliția prin 112
Situație atipică înregistrată la o secție de votare de la Botoșani.
Șef din alt județ pentru conducerea Poliției de la Botoșani, după pensionarea lui Viorel Șerbănoiu
Așa cum s-a vehiculat, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a detașat o persoană pe una dintre funcțiile de conducere vacante de la IPJ Botoșani.
DSPSA din nou în scandal: Medicul veterinar dat afară fără preaviz - deschide proces și cere daune de 1 milion de euro de la director și primar
Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA), structură a Primăriei Botoșani, condusă de liberalul Eugen Țurcanu, iese din nou în evidență.
Ionuț, băiatul înjunghiat de mamă, plâns de întreg orașul; colegii fotbaliști i-au dus podoabele, familia dărâmată – GALERIE FOTO & VIDEO
Orașul Săveni a oferit joi imaginea tristeții. Un tablou al deznădejdii, dar și al empatiei din partea unor persoane străine care au vrut să le fie alături celor rămași din familia Nichifor, pe ultimul drum al băiatului de 17 ani care a murit brusc și condamnabil.
Un PSD-ist curajos vrea să fie director de instituție în guvernare liberală
După ce a fost director interimar în guvernarea PSD, un șef de instituție de la Botoșani vrea să ocupe postul de conducere și în cea liberală.
Doi foști prefecți revin în Prefectură în guvernarea liberală, aer proaspăt pe postul de subprefect
Schimbarea prefecților și a subprefecților, odată cu învestirea Guvernului Ludovic Orban, nu se va face nicicum în termen de 48 de ore, așa cum anunța europarlamentarul Rareș Bogdan. Tehnic, acest lucru nu este posibil.
ȘEDINȚĂ de urgență în biroul primarului pentru situația tramvaielor, șeful Eltrans chemat pentru explicații – SOLUȚIA de viitor apropiat
După incidentul grav de vineri după amiază soldat cu avarierea unui taximetru și o amendă record aplicată societății Eltrans, primarul Cătălin Flutur a comandat o ședință la prima oră, în dimineața zilei de luni, 4 noiembrie 2019.
Afacerea ”Balul” la CCIA: Topul e (ne)secret, ”prietenul” președintelui scos din schemă, Camera i-a premiat doar pe cei care ”au sărit la cap”
La aproape doi ani de la preluarea conducerii Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Botoșani de către Valeriu Iftime, Balul Oamenilor de Afaceri a devenit un business în toată regula.
TRAGEDIE botoșăneană în Cipru: Tânăr scos mort din mare
Încă un botoșănean plecat pentru un trai mai bun peste hotare și-a găsit sfârșitul la mii de kilometri de casă.
Încă o SERIE de mașini ridicate, de la Mercedes la BMW sau Fiat! LISTA cu autoturismele care dispar de pe străzi
Municipalitatea botoșăneană, prin societatea Eltrans continuă seria activităților de ridicare a autoturismelor care sunt abandonate pe domeniul public.
Asta da lecție! Cum fac sute de mii de euro profesorii și elevii de la un liceu ”de la țară” – GALERIE FOTO
Ultima zi din octombrie a fost una deosebită pentru cadrele didactice și elevii de la Liceul Tehnologic ”Nicolae Bălcescu” Flămânzi. Aula celei mai prestigioase unități de învățământ din sudul județului s-a umplut până la refuz.
Cu 10 zile înaintea alegerilor, ministrul anunță adjudecarea lucrărilor la un drum vital pentru județ: Botoșănenii au de ce să fie optimiști
La doi ani și jumătate de când a promis chiar la Botoșani reabilitarea drumului Botoșani – Ștefănești, ministrul de atunci și de astăzi al Transporturilor a făcut în sfârșit anunțul mult așteptat.
Scene dureroase: Bărbat plin de sânge și descălțat în mijlocul străzii – GALERIE FOTO
A fost panică joi dimineață în cartierul Bucovina. Mai exact pe strada Mihail Kogălniceanu, acolo unde un bărbat cu fața sângerândă era întins pe carosabil.
Un șofer cu BMW și cu un bebeluș de două luni în mașină s-a izbit într-un microbuz – GALERIE FOTO
Un nou accident rutier a avut loc seara aceasta în municipiul reședință de județ.
Poate ne spune ceva d-na hunca despre vila noua de la Catamarasti?
20 iunie 2017, 17:15
Excelent articolul , mai era si botosanenii se intorc buluc din strainatate datorita guvernarii psd , profesorii vor primi 20% de la 1 iulie si 80 % de la 1 ian.2018 , tichete de vacanta pt. toti bugetarii , cate o ambulanta dotata in fiecare comuna ...si cate n luna si n stele au promis comunistii....Inca o data se demonstreaza ca in politica au loc doar mincinosii , hotii , vanzatorii de tara care nu i intereseaza decat de curul lor
20 iunie 2017, 14:54
Maghiarii le-au dat cu flit ciumistilor,iar astia o dau pe cartea patriotilor:)))slugile penalului cu musteata s-au facut de rasul galaxiei
20 iunie 2017, 14:10
singurul care are curajul sa spuna lucrurilor pe nume este Razvan Rotaru, Budai, trufin si Lupascu sunt dusi de nas de catre Sefa
20 iunie 2017, 13:32
Doinita,unde ai domiciliul acum daca ai renuntat la anl?Stai in casa socrilor sau ai ramas pe drumuri?Vreau si astfel de comunicate,cu justificari,nu numai aberatiile pe care le zici non stop!Rusine!!!!
20 iunie 2017, 11:43
Da-ti demisia,senatoareo!!!Ai facut prea multe numiri suspecte si evidente!Sa vina DNA
20 iunie 2017, 11:37
Ne prostesc zilnic cu comunicate de presa, PSD a facut, a dres, ............numai laude la marile realizari ale partidului comunist.
20 iunie 2017, 11:26
Nu aveti urma de demnitate!De rusine, nici nu se mai pune problema!Mi-as fi dorit sa fiu condus de persoane care macar au caracter,daca studiile si inteligenta sunt cerinte prea mari,din ce am vazut in politica din Botosani.DOINITA,comunista mai mare ca tine nu am vazut,normal ca iti place de Dragnea!Zic sa te reprofilezi,ca mult nu iti mai merge asa!!!!
20 iunie 2017, 11:12
ramai tablou cand îi vezi. azi il laida, peste o ora il omoara. miorita psd. ce incredere poti avea intr-un astfel de om? cand au mintit oamenii astia, cand spuneau ca guvernul grindeanu e cel mai bun sau cand spun ca trebuie recuperate intarzierile?
20 iunie 2017, 10:05
Avem parlamentari care nu stiu sa decida in nume propriu. Stau plecati in fata tuturor. Mai nene, gandeste cu ce ai pe umeri... daca ai, ... nu te lua dupa turma lui dragnea care isi urmareste doar interesele personale si ale celor din jurul lui. Rusine!!!
20 iunie 2017, 09:57
Toti parlamentarii de Botosani din 1990 pina in 2017 nu au facut nimik decit sa dea comunicate si sa aduca laude partidului precum pe vremea lui ceausescu sa multumim lui Ponta pentru drumul Botosani-Suceava ca daca nu candida la prezidentiale nu il facea nici acum nu are meritul nici un parlamentar pentru acel drum mai putin portariuc care e in aer si plopul sub el sunt lingai si mincinosi toti parlamentarii de Botosani !
20 iunie 2017, 09:54
Sleahta asta ar face orice numai ca sa isi multumeasca stapanul penal de la Teleorman. Faptul ca s-au vandut ungurilor pt a-si da jos propriul guvern va ramane de poveste. Foto de sus spune tot...niste comici slugarnici pt care ciolanul e singurul scop in viata.
20 iunie 2017, 08:34
Cu ce tupeu mai ies indivizii astia printre alegători?Vai de ei!!!Vai de noi!!!Cu presedinti in toată tara ca Doinita,PSD nu va avea reforma si se va duce spre 10%.Orgolii fara măsura,interese personale,si mult,mult mai grav- dispuși la orice compromis pentru pastrarea puterii-vezi promisiunile către UDMR care vor arunca tara in aer.Rusine!!!
20 iunie 2017, 08:20
Cu minciuni au castigat alegerile, cu minciuni care prostesc electoratul derama propiul lor guvern.
20 iunie 2017, 08:18
Dovada ca parlamanentarii sunt degeaba acolo! Nu pricep nimic ! Nu sunt decat niste papusi!
20 iunie 2017, 08:03
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Cu cine votați în turul II al alegerilor prezidențiale?
Klaus Iohannis
Viorica Dăncilă
Declaraţia zilei
”Încrederea și votul cetățenilor din comuna Păltiniș înseamnă enorm pentru mine și nu face decât să-mi întărească convingerile că vom izbăvi împreună pentru comunitatea noastră. Mulțumesc tuturor pentru încredere, ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7667 lei
USD
Dolarul SUA
4.3224 lei
CHF
Francul elveţian
4.3685 lei
GBP
Lira sterlină
5.5647 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9774 lei
XAU
Gramul de aur
203.6272 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2467 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4239 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9313 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2621 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1864 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6379 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.