Procesul în care este judecat pentru fapte de corupție fostul președinte al ConsiliuluiJudețean, continuă în aceeași notă cu care a obișnuit deja, după ce dosarul a ajuns la un al treilea judecător, motivat de pensionarea primilor doi.
Senzația de deja-vu este probabil familiară mai ales inculpaților sau apărătorilor lor legali care asistă pentru a treia oară la audierea martorilor care apar la începutul listei propusă și acceptată de instanță.
Astăzi a fost rândul primarului de la Avrămeni, Ioan Bucătariu, a lui Andrei Leonte, fost consilier la cabinetul lui Florin Țurcanu și Elisei Constantin, fost arhitect șef la Consiliul Județean.
Primul, primarul de la Avrămeni nu a apucat să depună jurământul când Vasile Tudor, avocatul sucevean care-l reprezintă pe Florin Țurcanu s-a ridicat în picioare și a cerut cuvântul.
A atras atenția asupra faptului că martorul, adică Ioan Bucătariu a fost cercetat într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, tocmai din cauza contractului pentru care a fost chemat spre a fi audiat și în procesul lui Florin Țurcanu.
„Martorul se poate autoincrimina. Declarația de astăzi poate fi folosită împotriva sa”,
Vasile Tudor, avocat
Primarul de la Avrămeni a fost întrebat dacă a primit vreo soluție de la procurori cu privire la acest dosar iar el a răspuns că a fost dispusă neînceperea urmăririi penale și aplicarea unei amenzi administrative de 2.500 de lei.
Acest dosar a fost disjuns din ancheta DNA Suceava, Ioan Bucătariu fiind acuzat că a încheiat un contract cu societatea Omniutil controlată de Marcel Bârsan, fără să organizeze licitație.
Astăzi, în fața instanței de la Tribunalul Botoșani a relatat pe marginea acestui subiect că a fost nevoit să apeleze la toate căile de a face rost de bani pentru drumuri după ce, atât oamenii cât și consilierii locali i-au cerut imperios acest lucru.
„Pe unul dintre aceste drumuri sătești nu s-a putut interveni pentru stingerea unui incendiu”,
a încercat primarul să descrie dimensiunea stării de degradare a drumurilor sătești din 2013
Lucrările din contractul de întreținere a drumurilor din comună a fost încheiat cu Marcel Bârsan, cel căruia Florin Țurcanu i-ar fi promis lucrări „cu statul”, conform rechizitoriului procurorilor DNA. Valoarea a fost până în pragul de 100.000 de euro.
- Cum a acceptat Omniutil lucrarea, când știa că nu aveți bani?
a vrut să știe procurorul DNA din ședință
- Nu pot să știu de ce a acceptat lucrarea.
a răspuns Ioan Bucătariu
- De atunci, au mai existat situații cu lucrări fără a fi asigurate credite bugetare?
a întrebat din nou procurorul DNA
- Nu. Eram la început de drum, nu prea știam administrație.
Societatea Omniutil ce-i aparține tot lui Marcel Bârsan a primit banii din acest contract de întreținere a drumurilor sătești abia după un an de zile de la execuția lucrărilor.
Contractul a fost încheiat atunci fără licitație și fără bani alocați, în baza unor promisiuni privitoare la o rectificare bugetară de la Consiliul Județean, în urma căreia Primăria Avrămeni nu a mai primit nici un leu.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024