Consilierii județeni se întrunesc astăzi în ședință pentru a discuta bugetul județului pe anul în curs. Iar proiectul arată impactul pe care creșterile salariale îl au asupra funcționării și dezvoltării județului. Bugetul este construit cu un minus de circa 8 milioane de euro, așa cum reiese din proiectul de hotărâre ce va fi supus luni dezbaterii consilierilor județeni.
Rezultă astfel un deficit de 37,08 milioane de lei pe care reprezentanții Consiliului Județean Botoșani îl recunosc chiar în expunerea de motive aferentă proiectului de hotărâre. În aceasta se menționează că la calcularea cheltuielilor s-a ținut cont de toate creșterile salariale adoptate prin mai multe acte normative și inclusiv de decizia 794/15 decembrie 2017 a Curții Constituționale care a fost aplicată la CJ Botoșani și care a dus aproape la dublarea salariilor.
Șefii CJ Botoșani susțin însă că situația nu este chiar atât de neagră pe cât ar reieși din cifre.
”Instituțiile sunt obligate să treacă în organigramă toate posturile la nivelul maxim al salarizării. Chiar dacă multe dintre ele nu sunt ocupate și nu se vor ocupa ele trebuie bugetate. Anul trecut, de exemplu, la Direcția Copilului s-au scos la concurs o mulțime de posturi și nu s-au ocupat, dar au fost bugetate. În rest, bugetul cred că este unul echilibrat”,
Dorin Birta, vicepreședinte CJ Botoșani.
Ca soluție, atât în proiect, cât și în expunerea de motive atașată, se menționează că deficitul din acest an va fi acoperit din excedentul înregistrat în anii precedenți, atât la secțiunea de dezvoltare, cât și la cea de funcționare, pentru care se vor aloca separat peste 18 milioane de lei din sumele rămase necheltuite la 31 decembrie 2016.
Iar reprezentanții opoziției din CJ Botoșani susțin prin vocea liderului de grup că acoperirea deficitului din excedentul anilor precedenți reprezintă doar un artificiu și că, în realitate, nu se pot acoperi toate costurile. Ca atare, n-au de gând să îl voteze.
”Din informațiile pe care la am eu, ei practic asigură funcționarea până prin toamnă. Cu bugetul așa cum se prefigurează, să nu se aștepte că noi vom fi de acord cu un buget de genul ăsta, care nu prevede nici un fel de dezvoltare. Adică, mergem pe logica , copiii noștri o să trebuiască să aibă grijă de noi să ne ducă la un azil”
Gheorghe Sorescu, liderul consilierilor PNL din CJ Botoșani.
Afirmațiile fostului șef al CJ Botoșani au fost confirmate și de consilierul județean Radu Anton, iar actualul președinte recunoaște la rândul său că veniturile prevăzute pentru anul în curs nu sunt îndestulătoare, dar nu vede situația la fel de tragic ca predecesorul său în funcție.
”Să nu-l voteze. Deci, banii pe care i-am avut, pe toți i-am împărțit. Din capul locului vă spun că nu-i nici o tentă politică, votează sau nu-l votează, îl mai trimitem într-o ședință, dar nu mi-aș dori acest lucru pentru că e vorba de funcționarea instituțiilor, inclusiv a CJ-ului. S-ar putea și noi să ne blocăm la un moment dat legat de lefuri, că au fost majorări”,
Costică Macaleți, președinte CJ Botoșani.
Sunt bani pentru tot anul?
”Aproximativ! Deci cu activități foarte-foarte strânse la partea de cheltuieli colaterale, de întreținere, trebuie să facem foarte multe economii”,
Costică Macaleți, președinte CJ Botoșani.
Când vorbim de bugetul județului, vorbim practic de investițiile și funcționarea a aproximativ 20 de instituții, de la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului până la Muzeul Județean, Orchestra Populară Rapsozii Botoșanilor și unitățile medico-sociale. Și întrebarea care rămâne este: dacă până la urmă în 2017 se va reuși totuși acoperirea deficitului din excedentul anilor precedenți, ce se va întâmpla începând cu anul viitor, când nu va mai exista nici un plus rămas care să acopere uriașele găuri?
ASTĂZI: Titlu onorific pentru o botoșăneancă, un nou tezaur uman viu la Botoșani
Gabriela Erdic
Nov 14, 2024
Șofer amendat după o oprire în trafic: CE au confiscat polițiștii
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Avertizare DNSC: O nouă fraudă online cu „promoții” primite prin mesagerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Burger King deschide primul restaurant din Suceava, în Iulius Mall
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024