Este anchetă la o şcoală din Botoşani, după ce mama unui elev de şapte ani o acuză pe învăţătoare că i-ar fi bătut fiul până l-ar fi învineţit.
Copilul are probleme de sănătate şi nu ţine minte nimic, după cum spune mama lui pe o reţea de socializare. Două anchete au fost deschise în acest caz, una a celor de la Inspectoratul Şcolar Județean și o alta a Poliţiei.
Acuzațiile au venit de la mama unui copil din clasa pregătitoare la o școală din Botoșani. Femeia spune că învățătoarea i-a bătut copilul până l-a învinețit.
Femeia a decis să spuna toată povestea pe rețelele de socializare după ce, spune ea, a depus plângeri la școală și nu au fost luate măsuri.
Potrivit Observator, mama copilului spune că băiatul de 7 ani nu se poate apăra și asta fiindcă are probleme medicale. Și la nivelul școlii a fost deschisă o anchetă internă și o comisie de disciplină evaluează şi decide dacă se impun sau nu sancțiuni împotriva cadrului didactic acuzat de agresiune.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024