Un bărbat de 31 de ani din comuna Coţuşca, judeţul Botoşani a întrerupt timp de aproximativ două ore circulaţia în Suceava după ce s-a răsturnat cu autoutilitara la a cărei volan se afla şi care era încărcată cu materiale feroase.
T. Eduard posesor al permisului de conducere categoriile ,,BE,CE,DE’’ s-a aflat ieri, 4 februarie 2013 în judeţul vecin când în jurul orelor 14:30 pe strada 22 decembrie din municipiul Suceava în timp ce conducea o autoutilitară, ce transporta deşeuri feroase, într-o curbă la stânga, datorită modului necorespunzător de încărcare, autoutilitara a făcut balans şi s-a răsturnat, ocupând parţial sensul de mers în care se deplasa.
S-a fluidizat circulaţia până când s-a degajat partea carosabilă, în această perioadă de aproximativ 2 ore circulându-se alternativ pe celălalt sens de mers. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Nu au fost victime omeneşti, iar cu ocazia verificării legalităţii efectuării actului de transport, s-a constatat că la bordul autoutilitarei nu se găsea tichetul de cântar eliberat de distribuitorul deşeurilor.
CITEŞTE:
Accident cu un botoşănean în pădurea de la Ilişeşti - VIDEO