Artistul a încercat să își taie venele în baia camerei de hotel.
Anton Achiţei, cunoscutul interpret de muzică populară originar din Botoșani, care a activat şi la Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, a încercat să-şi pună capăt într-un hotel din municipiul Suceava.
În vârstă de 73 de ani, Anton Achiţei locuieşte acum în Bacău şi venise la Suceava pentru a înregistra mai multe piese muzicale într-un studio.
În noapte de 29 spre 30 noiembrie, imediat după miezul nopţii, în timp ce se afla în camera de hotel, Anton Achiței s-a deplasat în baie și s-a așezat în cadă, unde, cu o lamă, și-a provocat leziuni la nivelul încheieturii și antebrațului mâinii stângi, cu intenția de a-și lua viața, conform Monitorul de Suceava.
Deşi a sângerat abundent nu a murit, iar dimineaţă, în jurul orei 7.30, a sunat la un prieten căruia i-a povestit ce a făcut. Acesta a sunat la recepţie, iar unul dintre angajaţii hotelului a sunat la 112 şi a cerut sprijinul unui echipaj medical.
La spital i s-a stabilit diagnosticul „sindrom depresiv, tentativă catalitică”. După îngrijirile de specialitate, cunoscutul interpret de muzică populară urma să fie examinat din punct de vedere psihiatric.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Angajări la Urgențe: POSTURILE scoase la concurs
Oana Sava
Nov 15, 2024
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024