Un fost poliţist a rămas suspendat, cu capul în jos, la 12 metri deasupra pământului, într-un bloc din Botoşani.
Era foarte beat, spun vecinii, şi s-a dezechilibrat când urca scările. A căzut printre balustrade şi a rămas blocat între etajele patru şi trei. O imagine care i-a şocat pe colegii lui veniţi să-l salveze.
Bărbatul de 50 de ani, pensionar, a fost descoperit de vecinii săi. Atârna, cu capul în jos, la etajul inferior celui la care locuieşte.
Din cauza loviturilor, bărbatul, fost poliţist, sângera puternic la cap şi la mână. De teamă ca vecinul lor să nu cadă în gol, oamenii au sunat imediat la 112.
Angajaţii de pe două ambulanțe, două echipaje de Poliție, dar și un echipaj de descarcerare al ISU Botoșani au căutat cea mai bună soluţie pentru a-l elibera dintre balustrade. Potrivit Observator, salvatorii spun că dacă bărbatul nu s-ar fi blocat între balustrade, ar fi avut şanse minime de supravieţuire. Bărbatul a fost dus ulterior la spital şi a fost externat după o noapte de îngrijiri medicale.
Click AICI şi vezi VIDEO
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Supărat că a pierdut la păcănele un botoșănean a distrus ușa... Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024