Un al doilea mare succes pentru administraţia locală în domeniul punctelor de trecere a frontierei îşi va găsi realizarea la Racovăţ. După ce în urmă cu câteva săptămâni a fost deschis punctul de frontieră de la Rădăuţi Prut ce urmează a fi modernizat în următoarele câteva luni, judeţul Botoşani va beneficia de o a doua vamă modernă, de această dată la graniţa cu Ucraina.
Guvernul României a aprobat luna trecută Memorandumul cu tema "Punctele de trecere simplificată de la frontiera dintre România şi Ucraina", prin care sunt vizate cinci puncte de trecere a frontierei cu Ucraina şi aducerea lor la standardele Schengen, în vederea deschiderii lor în regim de trafic internaţional. Printre cele 5 puncte se numără şi vama Racovăţ. Standardele Schengen prevăd dotarea punctelor de trecere cu infrastructura şi echipamentele necesare securizării frontierelor externe, concret fiind vorba de spaţii suficiente pentru cercetări şi intervievări, aparatură de zi şi de noapte, toate fiind amplasate în condiţii optime de funcţionare.
„Sperăm ca în scurt timp să se demareze lucrările de modernizare a vămii, îmbunătăţindu-se astfel condiţiile oferite cetăţenilor ambelor state şi facilitarea traficului prin frontiera de stat.”, a declarat Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean.
Odată cu sistarea vizelor către Ucraina traficul prin Vama Racovăţ a crescut de zeci de ori, ajungându-se la o medie de 1.200 de persoane şi 350 de maşini pe zi.
România şi-a fixat, împreună cu Bulgaria, obiectivul de a adera în 2011 la spaţiul Schengen, printre avantajele aderării numărându-se asigurarea libertăţii depline de circulaţie a cetăţenilor români în interiorul acestui spaţiu prin eliminarea totală a frontierelor şi libera circulaţie a forţei de muncă.
Condiţiile pe care România trebuie să le îndeplinească pentru aderare au în vedere securizarea frontierelor externe conform standardelor Schengen, realizarea Sistemului Informatic Schengen care asigură legătura directă cu bazele de date ale Uniunii Europene, crearea condiţiilor pentru integrarea în sistemul european comun de vize, ceea ce presupune dotarea ambasadelor sau a consulatelor României din acest spaţiu la standarde Schenghen şi realizarea condiţiilor necesare pentru cooperarea poliţienească şi judiciară.
Din spaţiul Schengen fac parte toate ţările UE, în afară de România, Bulgaria şi Cipru.
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Accident grav în puterea nopții, doi tineri s-au izbit cu mașina într-un stâlp - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Liviu Ciobotariu, mesaj pentru Gigi Becali la finalul meciului: Nu-i cade bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024