Angajații au parte de vești nesperat de bune.
Țara noastră este obligată să transpună în practică o directivă care oferă mai multe concedii și zile libere pentru europeni. Este vorba despre directiva europeană privind asigurarea echilibrului dintre viața profesională și cea privată.
Ei vor putea beneficia de zile libere în cazuri de forță majoră sau își vor putea lua concedii pentru motive familiale.
Totul este inclus într-o Directivă europeană privind asigurarea echilibrului dintre viața profesională și cea privată, act care va trebui transpus și în legislația din România. Actul normativ a intrat recent în vigoare și urmărește creșterea gradului de participare pe piața muncii a femeilor, a părinților și a oricăror categorii de angajați care au în îngrijire rude sau alte persoane cu care locuiesc, prin reglementarea unor formule de lucru flexibile și a concediilor pentru motive familiale.
Concediu de îngrijitor
Potrivit Capital, un concept nou introdus de Directivă este acela al concediului de îngrijitor. Cei care lucrează au rolul de îngrijitori ai rudelor cu probleme medicale grave vor putea beneficia de un concediu plătit de 5 zile lucrătoare pe an. Legislația locală va putea stabili și alte perioade de referință (de exemplu, raportat la numărul de persoane aflate în îngrijire sau la numărul de cazuri) și va putea introduce condiții suplimentare pentru exercitarea acestui drept.
Dreptul de a absenta în cazuri de forță majoră
Directiva reglementează și dreptul de a absenta de la locul de muncă în cazuri de forță majoră (de exemplu, urgență familială, boală sau accident), cu prezentarea unor documente justificative.
Deși acest principiu nu este în prezent consacrat la nivel legislativ, în practică, există deja companii care oferă salariaților o zi suplimentară de concediu plătit, pentru situații de urgență sau pentru motive medicale.
Concediu paternal de 10 zile la nașterea copilului
Printre noutățile aduse de Directivă se numără și concediile pentru motive familiale. Directiva reglementează concediul de paternitate de cel puțin 10 zile lucrătoare, ce va fi acordat tatălui în jurul datei nașterii unui copil.
Având în vedere că Directiva nu condiționează acordarea numărului minim de zile de concediu paternal de absolvirea unui curs de specialitate, ne putem aștepta în viitor la modificări legislative prin care durata concediului paternal să crească de la 5 la 10 zile lucrătoare, fără a fi necesară absolvirea unui curs de specialitate. Indiferent de soluția aleasă, noua legislație nu va putea restrânge nivelul actual de protecție acordat acestei categorii.
Concediul pentru creșterea copilului
Nu în ultimul rând, Directiva stabilește dreptul individual la patru luni de concediu plătit pentru creșterea copilului, dintre care 2 luni netransferabile între părinți spre deosebire de reglementarea actuală din România care prevede un concediu netransferabil de minim 1 lună pentru părintele care nu a solicitat concediul de creștere copil.
Deși termenul de transpunere a acestei Directive este 2 august 2022, este recomandabil ca angajatorii români să ia în considerare impactul pe care noile reglementări l-ar putea avea asupra activităților desfășurate.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Angajări la Urgențe: POSTURILE scoase la concurs
Oana Sava
Nov 15, 2024
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024