Lipseşte de la şedinţa ordinară de Consiliu Local de joi, 31 octombrie 2013 viceprimarul Cosmin Andrei care a depus o cerere de învoire fiind din nou plecat într-o locaţie ştiută numai de el. În absenţa sa a fost interpelat de unul dintre colegii consilieri, care a cerut ca pe viitor acesta să informeze cu privire la deplasările pe care le face.
Cel care a ridicat această problemă este
Florin Ghiorghiţă, care i-a cerut primarului să-i transmită lui
Cosmin Andrei să facă publice deplasările pe care le efectuează.
„Întrebarea noastră este unde merge, când merge? Ar trebui să facă un raport către Consiliul Local pentru că este ales din rândul consilierilor locali până la urmă. Pe banii cui merge la aceste deplasări ca să nu mai avem parte de tot felul de bâlbe”, a spus
Florin Ghiorghiţă.
De asemenea, fostul viceprimar a mai afirmat că înlocuitorul său actual nu mai este văzut prin municipiu în ciuda numeroaselor atribuţii care i-au fost trasate.
„Mai mult decât atât d-le primar, i-aţi trasat o grămadă de atribuţii d-lui Cosmin Andrei şi de când i-aţi trasat aceste atribuţiuni abia dacă îl mai vedem prin oraş, înainte îl mai vedeam, acum nici nu îl mai văd prin oraş, eventual dacă mai iese la câte o poză cu dv. la un asfalt, la un câine sau la mai ştiu eu ce s-a întâmplat”, a mai spus F
lorin Ghiorghiţă.
Cosmin Andrei a fost plecat pentru o perioadă de săptămână de zile pe banii Primăriei însă întrebat fiind de destinaţia delegaţiei a evitat să ofere un răspuns exact. Cert este că "sejurul" a cuprins şi conferinţa naţională de alegeri a Tineretului Social Democrat
(G.E.)
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Vicele Andrei lovit de amnezie pe bani publici