Iar pentru asta, omul de afaceri botoșănean a lansat un apel public.
Valeriu Iftime a povestit că a fost întrebat de fotbaliștii care au ajuns la Botoșani cu familiile despre existența unei grădinițe în limba engleză, în municipiul reședință.
Iată mesajul:
„De ce să nu avem o grădiniță în limba engleză?
Am zece fotbaliști la FC Botoșani, zece, care m-au întrebat dacă avem la Botoșani o grădiniță în limba engleză sau franceză la care să-și trimită copiii. Și nu avem!
Mi-am amintit că atunci când s-a făcut Școala Americană în București, în anii `90, zona în care s-a înființat școala, Pipera, s-a dezvoltat extraordinar.
Păstrând proporțiile și venind în ziua de azi, a avea o grădiniță sau o școală în limba engleză sau limba franceză la Botoșani nu-i deloc un lucru de neglijat. Ar stârni interesul nu doar pentru străinii care stau un timp în oraș, așa cum sunt fotbaliștii mei, ci în primul rând pentru familiile tinere din oraș, care au copii mici și vor să îi crească în cele mai bune condiții și să-i învețe de mici o limbă străină.
Poate prind ideea și autoritățile noastre!”
Liviu Ciobotariu, mesaj pentru Gigi Becali la finalul meciului: Nu-i cade bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024