Zero lei şi zero bani viaţa unui tânăr iradiat în beciurile Securităţii

22 de ani trecuţi de la revoluţie nu au fost îndeajuns pentru a se aduce recunoştinţa care i se cuvine botoşăneanului care în urmă cu trei decenii avea curajul să protesteze de unul singur împotriva regimului comunist. Renegată până la 22 decembrie 1989, mama lui Mugurel Călinescu, băiatul iradiat se pare de Securitate, nu s-a ales decât cu un certificat care îi atestă fiului calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă. Şi acela a fost obţinut abia în 2008 şi nu i-a adus nici o recompensă materială. Aceasta în timp ce zeci de alţi botoşăneni au devenit revoluţionari abia după fuga lui Ceauşescu şi primesc lunar în jur de 1.800 de lei de la statul român.

În toamna lui 2011 s-au împlinit 30 de ani de la apariţia pe pereţii Palatului Administrativ şi a şantierului unde se ridica actuala Casă de Cultură a Sindicatelor mesaje extrem de dure la adresa PCR. „Vrem libertate”, „Ne-am săturat de lipsuri”, „Vrem renaşterea Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România”, „Vrem democraţie”, au fost doar câteva dintre lozincile apărute pe 14 septembrie 1981. „El stătea şi învăţa şi seara îmi spunea că iese afară să ia aer, dar el se ducea să scrie. Eu ştiam ce face el?” rememorează Rodica Uncescu, mama băiatului, cea care tocmai trecuse printr-un divorţ şi avea singură grijă de băiat. Locuiau chiar peste drum de şantierul de atunci al Casei Sindicatelor şi îşi aminteşte că se întâlnea prin oraş cu oameni care vorbeau în şoaptă despre apariţia inscripţiilor, fără să ştie că tocmai fiul său este autorul. Mugurel a continuat să scrie lozinci şi cum Securitatea intrase în panică a instituit supravegherea 24 de ore din 24 a clădirilor unde apăruseră mesajele şi într-o noapte din octombrie l-au prins pe băiat în flagrant. Aşa cum Botoşăneanul.ro a prezentat în mai multe rânduri, atât pentru mamă, cât şi pentru licean, unul dintre cei mai buni elevi de la „AT Laurian”, a urmat un calvar terminat tragic. Mama a fost supusă mai multor anchete, retrogradată la serviciu, ascultată, urmărită şi renegată.
"Toţi credeau că Mugurel a fost iradiat"
Băiatul a avut parte de sute de ore de audieri la Securitate unde era obligat să bea cafea. Tocmai în perioada anchetelor s-a îmbolnăvit subit de leucemie, boală de iradiaţii. Atât prefectul Cristian Roman, cât şi preşedintele PNŢCD Botoşani Corneliu Furtună, colegi de liceu cu Mugurel Călinescu, au afirmat în mai multe rânduri că la acea dată informaţia cea mai intens vehiculată era că băiatul a fost iradiat.


Varianta nu a fost respinsă nici de Mihai Mălaimare, care în perioada în care a fost deputat a ajutat-o pe Rodica Uncescu să vadă dosarul băiatului de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) şi nici de Maria Puiu, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Botoşani, ambii susţinând că iradierea era o practică a Securităţii de eliminare a incomozilor. „Am primit sarcina să-l sancţionăm pe linie de UTC. Cred că n-am mai făcut-o. Apoi, băiatul s-a îmbolnăvit de leucemie şi a murit. Era în vacanţa de iarnă şi foştii lui colegi au venit la înmormântare. Toţi credeau că Mugurel a fost iradiat. Le spusese colegilor că, la cercetări, nu l-au bătut, dar îl puneau să stea cu mâinile sus, în faţa unui bec puternic”, a povestit D.M. (probabil Dorin Moraru), fost profesor al lui Mugurel, în cartea „Calvarul deţinuţilor anticomunişti botoşăneni” scrisă Dumitru Ignat în 1997. Este doar unul din volumele în care este redată povestea liceanului. Gellu Dorian a scris la rândul său un roman, însă povestea lui Mugurel a ajuns cunoscută în toată ţara, astfel încât Marian Oprea, preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România şi Memoria Exilului Românesc (IICCR) a introdus povestea sa în cartea „Şase feluri de a muri”. Mugurel a încetat din viaţă în februarie 1985. „Mugurel era un băiat înalt şi voinic; nu mi-aş fi putut închipui vreodată c-o să sfârşească aşa. Nu vreau să spun că a murit din cauza tratamentului de la Securitate. Dar am vrea să îi cunoaştem dosarul”, spunea Mihai Călinescu, tatăl băiatului în „Gazeta de Botoşani” din 1 februarie 1990.
O hârtie, singura recompensă a statului român... Şi aceea obţinută prin proces
Toate acestea nu au fost însă suficiente pentru ca statul român să îşi arate recunoştinţa faţă de Mugurel şi mama acestuia. Ea a început demersurile în 1990, când i-a scris preşedintelui de atunci al României Ion Iliescu solicitându-i deschiderea unei anchete de către Parchetul General care să elucideze cauzele morţii fiului său. Nici până în ziua de astăzi nu a primit un răspuns. „Ca să văd dosarul de la Securitate din 2000 am făcut demersuri şi l-am văzut abia în 2004”, declară Rodica Uncescu (foto stânga). Şi atunci a reuşit doar cu sprijinul lui Mihai Mălaimare, deputat de Botoşani la acea dată. Abia în 2008 Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă (CCCLRA) i-a eliberat un certificat prin care i se atestă lui Mugurel Călinescu această calitate de luptător împotriva regimului totalitar. Nu a făcut-o însă de bună voie, ci doar în urma unui proces deschis în 2006 şi câştigat în 2007, Curtea de Apel Suceava obligând amintita comisie să îi ofere post-mortem titlul menţionat lui Mugurel Călinescu. Conferirea acestuia reprezintă însă doar o recunoaştere morală şi atât. Rodica Uncescu nu primeşte nici un leuţ de la statul român pentru că fiul său şi-a riscat şi cel mai probabil şi-a pierdut chiar viaţa prin acţiunile sale de protest. În baza sentinţei instanţei sucevene şi a certificatului eliberat de CCCLRA mama băiatului a solicitat în 2008 fostei Direcţii de Muncă şi Protecţie Socială să beneficieze de drepturile prevăzute de OUG 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, precum şi persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive şi de decretul lege 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată pe 6 martie 1945. Aceste două acte normative prevăd că supravieţuitorii primesc o indemnizaţie din partea statului român, iar dacă aceştia au decedat soţul ori soţia pot beneficia de această retribuţie, iar urmaşii de pensie. Actele normative în cauză nu fac însă referire şi la cazurile în care unicii membri ai familiei rămaşi în viaţă sunt părinţii. „Verificând actele normative incidente cauzei, respectiv decretul-lege nr.188/1990 republicat şi OUG nr.214/1999 cu modificări, instanţă constată că contestatoarea, în calitate de mamă a defunctului, nu poate beneficia de drepturile conferite de aceste acte normative”, se arată în hotărârea Tribunalului Botoşani din 17 decembrie 2008.
Revoluţionarii de carton retribuţii de stat cu vreo 18 milioane de lei vechi pe lună
Toate acestea se întâmplă în condiţiile în care numărul botoşănenilor care primesc indemnizaţii din partea statului român pentru aportul avut în decembrie 1989 s-a triplat în ultimii şapte ani, de la aproximativ 20 de persoane care beneficiau de astfel de retribuţii ajungându-se la sfârşitul lunii iulie a acestui an la 63. Motivul principal îl reprezintă apariţia legii 341/2004, care a lărgit considerabil aria participanţilor la revoluţie ce sunt răsplătiţi de la bugetul de stat. Până la intrarea în vigoare a acestui act normativ statul îi recompensa doar pe urmaşii celor decedaţi, pe răniţii invalizi şi pe luptătorii reţinuţi. Legea apărută în urmă cu şapte ani a permis însă şi luptătorilor cu brevet, care nu au fost răniţi şi cărora nici nu le-au murit rude foarte apropiate, să depună dosar la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor până la data de 1 mai a anului precedent. 40 de botoşăneni care cel puţin teoretic s-au remarcat pentru fapte deosebite în decembrie 1989 au obţinut astfel indemnizaţie din partea statului. Fiecare dintre aceştia primeşte câte 2.020 lei pe lună, sumă din care se reţine doar o cotă de 5,5% pentru fondul de sănătate, în rest nefiind impozitată. Numai pentru retribuirea acestora Casa Judeţeană de Pensii (CJP) face lunar plăţi de aproape 100.000 de lei. Pe 8 noiembrie Camera Deputaţilor a adoptat legea 410/2011 prin care practic sunt tăiate indemnizaţiile revoluţionarilor.
Apel la parlamentari să nu-i lase fără indemnizaţii
Ca atare, în decembrie Asociaţia Revoluţionară 22-25 Decembrie 1989 Botoşani a trimis parlamentarilor PDL Cătălin Buhăianu şi Nicolae Rebenciuc o adresă comună prin care le solicită să revină asupra amintitului act normativ. În scrisoarea semnată de preşedintele asociaţiei Vasile Hălăşanu se arată că drepturile conferite prin legile anterioare „au adus România la locul ce i se cuvenea în marea familie a statelor europene şi considerăm noi, atunci când e vorba de recunoştinţa unui popor faţă de cei 17.000 de oameni care au făcut ceva pentru ţara lor, nici un sacrificiu nu este prea mare”. Unul din parlamentari vizaţi crede totuşi că trebuie să se ţină cont de realităţile socio-economice actuale. „Din punctul meu de vedere un drept câştigat este al lor. Pe de altă parte, condiţiile economice în care trăim sunt delicate şi dacă s-a emis o asemenea lege înseamnă că au existat fundamente pentru adoptarea ei”, afirmă deputatul Cătălin Buhăianu. Cert este însă că CJP nu a sistat deocamdată plata vreunei indemnizaţii de revoluţionar pentru simplul motiv că nu s-a comunicat oficial de către forurile superioare de la Bucureşti că trebuie să se facă acest lucru.
Securiştii cu pensii babane care i-au anchetat băiatul îi zâmbesc din bloc
Recompensarea cu o hârtie a suferinţei ei şi a fiului său şi cu circa 1.800 de lei a revoluţionarilor de la Botoşani nu reprezintă însă singura frustrare pe care trebuie să o trăiască femeia ajunsă acum la vârsta de 75 de ani. Doi dintre ofiţerii care s-au ocupat de cazul său, unul fiind Gheorghe Poraicu, trăiesc chiar în bloc cu ea.

În timp ce ea se străduieşte să supravieţuiască dintr-o pensie obişnuită, foştii securişti care i-au anchetat băiatul sunt recompensaţi cu pensii de mii de lei. Femeia s-a adresat şi senatorului Daniel Humelnicu în speranţa că va putea amenda OUG 214/1999 astfel încât şi părinţii celor decedaţi în urma anchetelor Securităţii să poată beneficia de o indemnizaţie. Parlamentul i-a comunicat însă că nu poate iniţia un proiect de lege pentru o singură persoană şi de aceea Rodica Uncescu încearcă acum să găsească şi alte persoane, din Botoşani sau din alte judeţe, care să se afle în situaţii asemănătoare. Şi-a pus numărul de telefon la dispoziţie 0231/518319 pentru a fi contactată. „Nici nu ştiu la cine să mai apeleze. I-aş scris lui Băsescu dar n-ajunge la el. Dacă aş fi sănătoasă, dar şi cu inima, şi cu osteoporoza şi am zis Doamne cât mai pot, mă ocup de asta”, spune Rodica Uncescu.
Persoanele aflate pot contacta şi redacţia la adresa electronică [email protected].
Sergiu BĂLĂŞCĂU

NUME	GRAD	ACTIVITATE
Virgil Irimia	lt.maj.	Folosirea mijloacelor Biroului „S”
Husiconschi	lt.maj.	Efectuarea de investigaţii la locul de muncă a lui Uncescu Rodica – mama şi Călinescu Mihai – tatăl urmăritului
C. Bosânceanu	cpt.	Luarea unei probe de scris cu caracter majuscul şi trimiterea la expertiză grafică la Unitatea specială „S”
Mihai Crăciun	mr.	Folosirea mijloacelor I.C.T. după reţinere, pentru a stabili reacţia mamei sale Introducerea mijloacelor I.C.D.T. la domiciliul lui, în care sens se va întocmi un plan separat Punerea lui Călinescu Mugur în filaj şi identificarea legăturilor Extinderea cercetării informative a legăturilor apropiate a lui Călinescu Mugur
Dumitru Sârbu	lt.maj.	Investigarea lui Călinescu Mugur la Liceul „M.Eminescu” şi „AT Laurian” (adolescentul a dat treapta întîi la prima unitate de învăţămînt, iar treapata a doua, la cea din urmă – n.r.) Recrutarea a două surse-elevi din clasa a XI – a B la Liceul „AT Laurian” Extinderea cercetării informative a legăturilor apropiate a lui Călinescu Mugur
C.Cliveţ	lt.maj.	Efectuarea de investigaţii la locul de muncă a lui Uncescu Rodica – mama şi Călinescu Mihai – tatăl urmăritului

CITEŞTE MAI MULTE DESPRE CAZUL PANOUL:
 REMEMBER : Cazul Panoul
CITEŞTE CINE L-A TURNAT PE MUGUREL CĂLINESCU LA SECURITATE:
 Turnători la 16 ani